Reguli noi: ce trebuie să știe șoferii despre deplasarea la service

vezi galeria foto

Reguli: ce trebuie să știe șoferii despre deplasarea la service! Ministrul de Interne, Ion Marcel Vela, secretarul de stat Bogdan Despescu și secretarul de stat Raed Arafat au susținut o declarație de presă, joi seară, în care au anunțat ce prevede Ordonanța Militară 8.


Citește și:

Dacia Duster versus Suzuki Vitara: ce să alegi?

Să le mulțumim guvernanților: cresc prețurile pentru asigurările RCA! Iată noile tarife

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,


Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr.19 din 09.04.2020,

În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 – 4 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,


Ministrul afacerilor interne emite Ordonanța Militară cu numărul 8.

Aceasta prevede la Articolul 1 punctul 3 următoarea reglementare:

Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto.

Pentru a merge la un service trebuie completat modelul simplificat pentru declarația pe proprie răspundere. În cazul în care un șofer trebuie să efectueze Inspecția Tehnică Periodică (ITP) acesta trebuie să bifeze punctul 2 din această declarația simplificată  – asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază.


Și în cazul deplasării pentru ducerea mașinii la service sau pentru cumpărarea de piese de schimb cei care se deplasează în legătură cu autovehiculul menționează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.

Cum arată declarația pe proprie răspundere și ce trebuie să completez dacă vreau să merg la service

Pentru a merge la un service trebuie să completăm această declarație pe propria răspundere și să trecem drept motiv pentru deplasare punctul al doilea: asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.


Dacă vrem să cumpărăm un autovehicul nou folosim aceleași date prevăzute în declarația pe propria răspundere și trecem tot asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.

Declarația pe propria răspunde poate fi consultată și descărcată pe site-ul www.auto-bild.ro.

Cum se completează declarația pe proprie răspundere

Declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf (de mână), cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.


Autoritățile precizează că adeverința eliberată de angajator sau declarația pe proprie răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau al unui dispozitiv electronic similar.

Iată pe scurt principalele reglementări ale Ordonanței Militare cu numărul 8 explicate într-un clip video:

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE