Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar – Procedura

Comisarul şef Florentin Brăcea, șeful Direcţiei Rutiere, oferă o serie de detalii cu privire la modul în care se vor ridica mașinile parcate neregulamentar.

Conform declarațiilor făcute de acesta, vehiculele vor fi ridicate de către un serviciu public al Primăriei, la solicitarea Poliție Rutiere, după ce aceasta l-a sancționat pe șoferul care a parcat neregulamentar.

‘Noi am reglementat tehnic procedura care nu era acoperită de Hotărârea de Guvern. Ce face fiecare primărie în parte vom vedea. Noi o să avem discuţii cu fiecare în parte la nivel local, prin serviciile rutiere şi dânşii vor emite actele necesare’, a explicat Florentin Bracea.

‘Avem cadrul general, dar nu cadrul pe fiecare primărie în parte. Maşinile vor fi ridicate de pe partea carosabilă (…). Se vor ridica maşinile când fiecare autoritate locală va avea un serviciu de ridicări’, a mai declarat oficialul Direcției Rutiere.

‘În primul rând, avem oprire şi staţionare neregulamentară. Nu trebuie să aplicăm direct măsura ridicării. Aplicarea legii se va face gradual. Întâi se aplică sancţiuni în zona respectivă. Dacă există o problemă care nu se poate rezolva, atunci se ridică maşina”, a completat Florentin Brăcea.

Sursa | Digi24 via News.ro

Adaugă un comentariu