Achiziția de mașini noi, în creștere cu 35% în România. Explicația directorului tehnic RAR

Jumătate dintre mașinile din România sunt mai vechi de 15 ani, în momentul de față, însă reprezentanții RAR (Registrul Auto Român) susțin că lucrurile se îndreptă în direcția bună, înspre înnoirea parcului auto.

În primele șase luni ale anului, în jur de 274.000 de mașini rulate s-au prezentat la RAR pentru a obține cartea de identitate. Numărul este cu 13% mai mic față de perioada ianuarie-iunie 2017. Raportat la același interval, numărul autoturismelor noi este în creștere cu 35%.

Directorul tehnic RAR, ing. Cristian Bucur, a oferit mai multe detalii cu privire la piața auto românească în cadrul unui interviu pentru Digi24. Potrivit acestuia, vârsta medie a vehiculelor utilizate care s-au prezentat la RAR în prima jumătate a anului 2019 este de 11 ani.

 

Citește și:

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!

Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

 

În acest condiții, este de așteptat ca autoturismele să nu funcționeze în parametri optimi, dar directorul tehnic susține că problemele nu sunt îngrijorătoare: „Defecțiunile lor sunt generate de o uzură normală, ținând cont de vechime. Am descoperit cele mai multe deficiențe la sistemul de iluminat/semnalizare, cam 30%, apoi la sistemul de frânare –  undeva la 24% – și la șasiu, cabină, coroziuni, starea structurii de rezistență‘.

Pe marginea faptului că românii au cumpărat în primele 6 luni ale anului cu 35% mai multe mașini noi decât în ianuarie-iunie 2017, ing. Cristian Bucur comentează: „Trendul este de a renunța încet-încet la mașini foarte vechi. Vin mașini cu vârstă medie. După ce, într-o primă fază, românii care nu au deținut niciun fel de mijloc de transport s-au înghesuit să-și achiziționeze unul, acum vorbim despre o rafinare sau o structurare a gusturilor celorlalți. Românii nu mai cumpără orice și oricât de vechi‘.

Potrivit bazei de date DRPCIV, circa 3 milioane de mașini au o vechime de peste 15 ani, din totalul de 6,4 milioane înmatriculate în România.

 

Sursa foto: Babu, via Wikimedia Commons

Adaugă un comentariu