Doar în România! Pod surpat la cinci zile de la inaugurare

România este deficitară în materie de infrastructură, iar veștile în această direcție nu fac decât să ne arate că lucrurile nu se vor îmbunătăți prea curând.

O nouă țeapă la drumuri: Autostrada Pitesti – Sibiu se va construi „în regie proprie

Un pod proaspăt construit pe drumul care leagă Rădăuți de Suceava s-a surpat la doar cinci zile de la inaugurare. Respectivul pod surpat avea rolul de a înlocui o altă punte peste o apă curgătoare, care era închisă de trei săptămâni, pe fondul inundațiilor.

Autostrada Transilvania, încă un contract reziliat

Potrivit adevărul.ro, acel pod surpat din imagini a costat 50.000 de lei. Locuitorii celor două orașe și toți șoferii care voiau să circule pe respectivul drum sunt nevoiți să facă un ocol de peste zece kilometri. Într-o săptămână, dacă ai circula de două ori pe zi pe acel traseu doar în zilele lucrătoare, ai ajunge să parcurgi cu 100 de kilometri mai mult, risipind litri prețioși de carburant pe fondul unei posibile erori de proiectare asu construcție.

Tipic românesc: Pasajul de la Piata Sudului a fost inaugurat, dar lucrările continuă

Din păcate pentru locuitorii din Suceava, Rădăuți și localitățile care se află între cele două orașe, nu este clar când va fi reparat acest pod surpat sau când va fi construită o soluție care să refacă legătura veche. În orice caz, un lucru este clar. Nu vom avea prea curând o autostradă care să lege regiunea de Nord-Est a țării de Capitală.

Proiectul prin care poți plăti o amendă rutieră în 15 zile a fost aprobat

Adaugă un comentariu