Pentru prima oară, România are un echipaj feminin la Campionatul European de Raliuri

Cristiana Oprea și Diana Hațegan vor reprezenta România la Rally di Roma Capitale, etapă a Campionatului European de Raliuri. Este pentru prima oară când un echipaj feminin concurează pentru țara noastră în această comeptiție.

Româncele Cristiana Oprea și Diana Hațegan vor concura împreună la Rally di Roma Capitale, etapă a Campionatului European de Raliuri, desfășurată în perioada 19-21 iulie, în Italia. Prezența acestora în competiție marchează o premieră istorică în motorsportul românesc, fiind pentru prima dată când țara noastră este reprezentată de un echipaj 100% feminin.

 

Citește și

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!

 Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

 

Cele două vor pilota un Peugeot 208 R2, lăsând acasă Dacia Sandero cu care participă în mod normal la Campionatul Național de Raliuri.

Cu această ocazie, Cristiana Oprea și Diana Hațegan au șansa să câștige și trofeul ERC Ladies, care promovează implicarea activă a femeilor la raliuri. O româncă deja și-a adjudecat acest premiu în 2014 – Carmen Poenaru, care a asistat-o în sezonul respectiv pe bulgăroaica Ekaterina Stratieva.

În perioada 19-21 iulie, concurenții din cadrul Rally di Roma Capitale se vor întrece în probe speciale întinse pe un traseu total de 203 km. Etapa debutează în Roma și se va încheia cu o probă superspecială pe faleza din Ostia.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Cristiana Oprea

Adaugă un comentariu