Și-a cumpărat permis fals cu 300 de euro

Un bărbat cu cetățenie germană a ajuns pe mâna poliției după ce a prezentat joi, la control în vama Albița, un permis de conducere fals.

Alexander R., în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat în vama Albița pentru efectuarea formalitatilor de frontieră la volanul unui autoturism marca BMW.

Vameșii au constatat că permisul pe care-l avea asupra sa era fals. Bărbatul a declarat ca în anul 2013 a procurat permisul de conducere din R. Moldova, contra sumei de 300 euro și că nu a știut că este fals.

“Politistii de frontiera i-au intocmit lui Alexander R. dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere si uz de fals”, au declarat potrivit bzi.ro reprezentantii Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi

Adaugă un comentariu