Toyota GT 86: ninja se intoarce

Au fost date publicitatii primele imagini oficiale ale mult-asteptatului coupe Toyota, in versiunea finala. Un viitor bestseller al temei GT?

Nedumeririle celor care s-au tot intrebat de unde le-a venit japonezilor ideea sa boteze prototipul acestei serii de coupe-uri cu indicativul FT-86 au fost acum spulberate. Pur si simplu, fusese deja ales indicativul variantei finale GT 86, iar pentru prototip s-a folosit litera "F", care il precede in alfabet pe "G", de la "GT" (Gran Turismo). Succesor al unor apreciate coupe-uri Toyota, cum ar fi seriile Supra si Celica, noul GT 86 va fi prezentat in curand in premiera mondiala, la Salonul de la Tokyo. La conceptia automobilului a participat si o marca binecunoscuta iubitorilor de motorsport: Subaru. Aceasta este si explicatia faptului ca sub capota din fata se afla un motor boxer de 2,0 litri, specialitate Subaru. Propulsorul este alimentat cu injectie directa de benzina si capabil sa dezvolte 200 CP la 7500 rpm, avand un cuplu maxim de 205 Nm la 6000 rpm. Gabritul compact (lungime/latimel/inaltime 4240/1285/1770 mm) promite o buna manevrabilitate.

Adaugă un comentariu

Articole similare