Un canadian vinde o proprietate pe care se află peste 300 de mașini

În general, atunci când cineva vinde un teren sau o casă nu include în ofertă și mașina. Dar Mike Hall, un canadian din provincia Columbia Britanică, nu vinde doar un teren, ci și mașinile care se află pe acesta. 

În altă ordine de idei, oferta pe care canadianul o propune este următoarea: 2 hectare de teren, o hală cu o suprafață de 110 metri pătrați, un atelier de 90 de metri pătrați, o casă renovată și cele peste 300 de mașini.

Canadianul spune că nu știe exact câte mașini se află pe proprietatea lui, dar spune că valoarea fiecăreia variază între 500 și 35.000 de dolari.

“Am început să colecționez mașini când aveam 20. Am început cu 50 de mașini, iar apoi colecția a ajuns la 100 de vehicule. Am cumpărat din ce în ce mai multe. Este extrem de ușor să cumperi mașini atunci când muncești. Este ca un drog”, a declarat canadianul.

Mike Hall nu a spus clar de ce vrea să vândă proprietatea cu toate bunurile care se află în ea, dar ne-a lăsat să înțelegem că are 60 de ani și nu mai are timp să restaureze toate mașinile.

Prețul cerut de canadian pentru toate bunurile sale se ridică la 1,45 de milioane de dolari.

taguri
Adaugă un comentariu