Un polițist examinator din Suceava a adormit în timpul probei practice pentru obținerea permisului auto

Un polițist examinator din Suceava a adormit în timpul probei practice pentru obținerea permisului auto. Imaginile au fost surprinse de un șofer din trafic, care le-a postat pe Facebook.

Polițistul doarme pe scaunul din dreapta, fără să fie atent la candidatul care dădea proba practică pentru obținerea permisului de conducere. Incidentul a fost filmat de un alt șofer aflat în trafic, în zona podului peste râul Suceava, iar imaginile au fost postate pe internet.

Candidatul aflat la volan pare că nu știe cum să reacționeze, așa că își vede de drum, în timp ce polițistul de lângă el, care nu poartă mască de protecție, trage un pui de somn. Se pare că nu ar fi pentru prima dată când polițistul adoarme în timpul examenului, probabil din cauza unei afecțiuni, iar acest lucru este cunoscut de superiorii lui.

Sursa: libertatea.ro

taguri
Adaugă un comentariu