Val de aer polar în România. Pe ce drumuri intervin utilajele de deszăpezire

vezi galeria foto

În Alba și Neamț s-a așternut deja zăpada, iar metereologii anunță că va ninge în toate zonele de munte. Drumarii nemțeni acționează cu utilaje de deszăpezire și recomandă șoferilor să circule cu atenție și să aibă mașinile utilate de iarnă. În Alba, temperaturile au scăzut cu mai bine de 25 de grade în doar câteva zile.


Iarna s-a instalat în toată regula la munte, iar drumarii au început pe alocuri să deszăpezească drumurile. În județele Alba și Neamț s-a așternut un strat destul de gros de zăpadă, prognoza meteo pentru următoarele 24 de ore anunțând ninsori în toate zonele montane din țară. În Alba, prima zapadă din acest sezon a căzut, miercuri noaptea, în munții Șureanu și în Apuseni.

Vremea în județul Alba a trecut de la o extremă la alta. În urmă cu câteva zile, pe teritoriul județului se înregistrau temperaturi de peste 26-27 de grade Celsius. A nins la Arieșeni, dar și la Șureanu, în zona pârtiilor de schi. De asemenea, pe Vârful Petreasa, la cota 1700, s-a depus un strat subțire de zăpadă.


Ninge și în județul Neamț, iar drumarii au împrăștiat miercuri seara material antiderapant și acționează preventiv cu un utilaj de deszăpezire pe DN 15B, în apropierea localității Petru Vodă.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, ninge pe DN 15B, în apropierea localității Petru Vodă din județul Neamț. „Carosabilul este umed, tratat cu antiderapant de către echipajul DRDP Iași, care acționează preventiv în zonă, cu o autobasculantă dotată cu lamă și răspânditor. Temperatura aerului este de 1 grad, iar la nivel de județ se înregistrează ploi și temperaturi pozitive, cuprinse între 1 și 6 grade’, a transmis DRDP Iași.


Vă reamintim că pe drumurile cu zăpadă și polei este obligatorie echiparea mașinii cu anvelope de iarna. Iată ce riști dacă ești surprins de vremea nefavorabilă fără să ai anvelope de iarna.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE