Nu doar un alt pickup: sub forma noii generații, VW Amarok va căuta să se detașeze de concurență.

Despre aceste desene, Volkswagen Commercial Vehicles susține că sunt „near-prodoction'. Părerea noastră: abordare stilistică mult mai sigură de sine decât la modelul predecesor. Sperăm că va fi susținută și cu performanțe pe măsură.

Când, pe fondul creșterii neașteptate a segmentului pick-up, a apărut prima generație VW Amarok au fost exprimate și destule îndoieli cu privire la această investiție a branșei Volkswagen Commercial Vehicles. Ce așteptau cei de la VW cu de la un pickup care venea să atace pozițiile unor produse consacrate provenind de la mărci cu origini „overseas'? Se puteau împăca clienții cu lipsa de cuplu la pornirea de pe loc a motorului turbodiesel de 2,0 litri? Nu cumva designul era prea timid din perspectiva personalizării? Ei bine, acum ne apropiem de lansarea unei noi generații VW Amarok și, cel puțin la prima vedere, întrebările note mai sus nu au fost puse degeba la vremea lor.

Propulsorul V6 TDI introdus în 2016 la modelele deja cunoscute va avea succesiune în cazul noii generații Amarok, Cu atât mai bine, pentru că și noul Ford Ranger va miza pe un turbodiesel V6. Cât despre design, cei de la VW par să fi găsit calea prin care să facă elementele tipice mărcii să arate original și incisiv când sunt puse la un loc sub formă de pick-up. Sugestia de forță și masivitate căutată este susșinută inclusiv de o mărire discrete a dimensiunilor exterioare. Astfel, lungimea noului Amarok va fi de 5,35 m și va exista o diferență sesizabilă și pentru lățime. Dimensiunile interiorului vor beneficia clar de respectivele redimensionări.

La dezvoltarea noului Amarok au participat echipe din Australia și Europa, iar producția sa va fi asimilată în uzina din Silverton, Africa de Sud.

Adaugă un comentariu