VW Golf VII: evolutie la design, revolutie la tehnologie

Live de la Galeriile de Arta de la Berlin: lansarea noului VW Golf VII. Mai spatios, mai usor, mai multimedia, mai economic, noul Golf este o noua referinta in clasa sa

Spre deosebire de Golf VI vorbim de un Golf complet nou pe platforma MQB a concernului VW. Astfel, prin folosirea otelului de inalta rezistenta, masa este mai mica cu pana la 100 kg (masa este aproape identica cu a lui Golf IV) desi masina este mai lunga cu 56 mm (4255 mm) iar ampatamentul este mai mare cu 59 mm (2637 mm), pasagerii din spate avand 125 mm in plus la genunchi. Mai lat şi mai scund decât Golf VI, noul Golf are un look mai sportiv si mai agresiv, iar soferul sta mai jos cu 12 mm decat inainte, în timp ce şoferul este aşezat cu 1.2 centimetri mai jos. Portbagajul a crescut cu 30 de litri, ajungand la 380litri. Are podea dubla, iar sub aceasta incape lejer o geanta de voiaj. Cu bancheta rabatată 60/40, lungimea totală a spaţiului de încărcare atinge 1.55 metri.Gama de motoare este formata doar din unitati turbo: 1.2 TSI/86 CP si 1.4 TSI/140 CP cu sistem de decuplare a cilindrilor pe benzina si 1.6 TDI/105 CP si 2.0 TDI/150 CP. Dieselul de 1,6 litri promite un consum mediu de 3,8 l/100 km, iar 1.4 TSI va consuma in medie doar 4,8 l/100 km. O versiune Bluemotion va fi capabila de un consum de doar 3,2 l/100 km si emisii de numai 85 g/km.

In premiera este disponibila frana de parcare cu functie Auto Hold si noi sisteme de siguranta activa cum ar City Emergency Braking, sistem de atentionare asupra starii de oboseala si recunoasterea semnelor de circulatie, care se alatura sistemului de mentinere a benzii de mers si pilotului automat adaptiv.

Plansa de bord este top-class, cu materiale de calitate premium la nivelul lui Audi A3 si cu o noua centrala multimedia. Vor exista trei tipuri de displayuri: 5, 5,8 si 8 inci. Cel de baza este alb-negru, iar cel de 8 inci vine impreuna cu un sistem multimedia sofisticat cu touchscreen si functii de genul celor utilizate pe telefoanele mobile, pentru zoom pe hărţile sistemului de navigaţie sau pentru navigarea prin albumele audio disponibile pe hardul de 64 de GB.  Complet nou este si senzorul de proximitate pentru ecran care recunoaşte prezenţa degetului la un centimetru de monitor şi afişează imediat opţiuni care până la apropierea de display nu erau disponibile.La primul contact cu masina surprinde placut usurinta cu care se acceseaza meniurile din centrala multimedia. Afisarea diverselor meniuri si modul de operare seamana cu cele de la smartphone-uri. De asemenea, dimensiunea touchscreen-ului de 8 inci permite o vizualizare superba a tututor comenzilor.

Scaunele din echiparea Highline ofera o sustinere laterala excelenta, iar plaja de reglaj a volanului este generoasa. Dupa modelul lui Opel, VW va oferi un scaun Active-Ergo cu functie de masaj si posibilitatea extinderii lungimii şezutului, care promite un confort sporit la drum lung. De asemenea, soferul va avea la dispozitie cinci programe de rulare diferite (Eco, Sport, Normal, Individual şi Comfort).

In Germania, noul Golf va porni de la 16.975 euro, niciun cent mai mult decat vechiul model.

Adaugă un comentariu