Opel Insignia Country Tourer: Corporatistul curajos

E mare, are tracțiune integrală și protecții suplimentare ale caroseriei. Dar este acest break – Opel Insignia Country Tourer – pregătit pentru  un traseu dificil de offroad?

Prima  întrebare  care-ți vine în minte după ce citești fișa tehnică a  acestei mașini este dacă ar fi capabilă să ducă la bun sfârșit un traseu offroad complicat sau e genul de vehicul  potrivit pentru un corporatist care iubește ieșirile cu prietenii în natură, dar doar  până la o cabană confortabilă.

Și înclin spre partea cu un client corporatist care poate să-și permită un preț de la 35.000 de euro (46.370 de euro în cazul mașinii testate) și pentru care aventura înseamnă cel mult un drum forestier. Insignia Country Tourer are o gardă la sol cu 2,5 cm mai mare față de versiunile obișnuite, protecții suplimentare ale caroseriei, tracțiune integrală adaptivă și suspensie FlexRide. Scopul acestei mașini de peste cinci metri este să te ducă în deplin confort pe un  drum ceva mai dificil și în orice condiții climatice.

La volan ai parte de o ambianță premium și de o ergonomie bună. Scaunele față cu certificare ergonomică, ventilate și cu funcție de masaj sunt perfecte pentru drumurile lungi. Comenzile sunt intuitive și bine amplasate, iar sistemul de infotainment îți oferă majoritatea  funcțiilor de care ai nevoie.

Propulsorul diesel de 210 CP oferă suficiente resurse pentru ca mașina să răspundă prompt chiar de la turații joase. La capitolul aspecte pozitive adăugăm tracțiunea integrală  și faptul că poți seta suspensiile în funcție de traseul pe care vrei să mergi.

Cutia automată cu opt trepte nu schimbă uneori atât de repede pe cât ți-ai dori, dar aici poate fi vorba și de o senzație care ține de obișnuință. Pe de altă parte, o utilizare preponderent urbană nu e indicată, pentru că vei face drumuri mai dese la benzinărie. În test am reușit o medie de 9,5 litri pe un traseu mixt.

Verdict

Un break ușor înălțat și cu tracțiune integrală poate fi alternativa perfectă la un SUV greoi. Și să nu uităm de atmosfera premium!

Adaugă un comentariu