Mitsubishi Outlander 2.0 4WD CVT – SUV + benzină? Funcționează!

Într-un articol anterior am văzut ce poate versiunea hibridă a lui Outlander. Dar fără motor electric?

Nu cu mult timp în urmă, era aproape de neconceput să alegi un motor pe benzină pentru un SUV. Consumul mare și cuplul anemic în zona inferioară de turații sunt doar două dintre motivele pentru care motorul pe benzină era ultimul pe listă la configurarea unui model cu veleități recreaționale.

Ce s-a schimbat între timp? Dieselgate! Teama de diesel a crescut în intensitate în urma scandalurilor consecutive, iar acum cumpărătorii se gândesc de două ori înainte de a alege un motor cu autoaprindere, chiar și când este vorba de o mașină mare.

Așadar, avem un exemplu perfect cu Mitsubishi Outlander: un SUV compact de 4,70 metri, echipat cu un motor pe benzină aspirat de 2,0 litri/150 CP și o cutie de viteze cu variație continuă – japonezii iubesc această soluție tehnică, în ciuda dezavantajelor sale. Între acestea amintim în treacăt efectul de praștie – o accelerație energică va produce doar zgomot într-o primă fază, abia după o secundă-două, care la o depășire par o eternitate, mașina își grăbește ritmul.

Totuși, cutia CVT are și avantaje. Între acestea amintim simplitatea constructivă și confortul în utilizare – nicio altă cutie de viteze nu este atât de lină atunci când aceasta este condusă relaxat, așa cum îi place cel mai mult. Outlander nu face excepție din acest punct de vedere: accelerează progresiv și te va răsplăti cu un rafinament imbatabil, accelerează brusc și ți se va părea că motorul, deși se rotește cu 5000 rpm, nu trage deloc. E nevoie de puțin studiu aici, dar în scurt timp vei deveni expert.

Trecând peste particularitățile sistemului de propulsie, trebuie precizat că Outlander se va simți foarte bine pe șosea, iar sistemul de tracțiune integrală, atunci când este configurat, îi va permite un plus de libertate în afara șoselei, dar fără performanțe deosebite în off-road.

Traficul urban este cel mai potrivit scenariu pentru cutia CVT a lui Outlander, acesta fiind în același timp relativ ușor de manevrat în spații înguste. Confortul suspensiei este unul foarte bun, astfel că traversarea șinelor de tramvai nu va fi o problemă.

 

Date tehnice

Motor L4, benzină – Cilindree 1998 cmc – Putere 150 CP la 6000 rpm – Cuplu maxim 195 Nm la 4200 rpm Transmisie tracțiune integrală/cutie CVT – L/l/h 4695/1800/1710 mm – Masă la gol 1540 kg Portbagaj 477 l – 0–100 km/h 13,3 s – Viteză maximă 190 km/h – Consum mixt (WLTP) 8,7 l/100 km – Emisii CO2 171 g/km – Preț 35.093 de euro

 

Verdict

Chiar și cu motorizarea pe benzină, Mitsubishi Outlander reprezintă o alegere inspirată. Chiar dacă nu va străluci în off-road, cutia CVT îi asigură un confort foarte bun în utilizarea urbană, acolo unde punctează și suspensia confortabilă a japonezului.

 

Adaugă un comentariu