Test comparativ Skoda Fabia vs Renault Clio

Grandtour – asa denumeste Renault modelele sale combi. Intr-un fel, denumirea este foarte placuta si are o conotatie stilistica, alaturi de un accent specific frantuzesc care te duce cu gândul la vacanta, la locuri indepartate si la foarte mult spatiu interior. Chiar si noul Clio poarta de acum acest apelativ. Este oare o alaturare corecta sau doar o exagerare? Acest lucru va fi stabilit de catre punctajul final, care va arata plusurile si minusurile acestui combi francez.

Noul minicampion Clio Grandtour are in fata sa un adversar deja versat si experimentat: Skoda Fabia Combi. In ambele modele este posibil sa transporti incarcaturi voluminoase, iar datorita motorizarilor diesel este posibil sa mentii costurile de utilizare la un nivel extrem de scazut.

Pret si echipare: Clio vine foarte dotat din fabrica

Clio Grandtour costa 14.800 de euro cu TVA in versiunea dCi 90 Expression. Pentru acesti bani primesti tot ceea ce innobileaza un combi adevarat: barele de prindere de pe plafon sunt standard, la fel ca si podeaua dubla a portbagajului si punctele de prindere pentru plase, dar si bancheta fractionabila asimetric. Pe lânga acestea, scaunul fata al pasagerului se poate culca complet pentru a putea transporta obiecte foarte lungi. In dotarea standard gasim si echipamente premium, precum sistemul de navigatie, in timp ce aerul conditionat, proiectoarele, sistemul ESP vin tot fara cost suplimentar, iar totul este impachetat foarte frumos, cu ornamente lucioase de buna calitate, plastic moale si placut la atingere si chiar un mic spoiler indraz-net la exterior. Putem spune ca atât de sarmant nu impacheteaza niciun producator modelele sale combi de clasa mica.

La o prima vedere a listei de pre-
turi, concluzia rapida spune ca noul Clio Grandtour ar putea avea o problema, deoarece pretul pentru Fabia Combi pleaca de la 13.649 de euro cu TVA in echiparea Active. Totusi, o analiza mai atenta ne arata ca echiparea de la Skoda nu este deloc similara cu cea de la Clio. Nu doar ca nu exista sistem de navigatie, dar nici macar aerul conditionat nu este standard. Pentru dotari comparabile trebuie sa alegem nivelul de echipare denumit Star, care costa 15.236 de euro cu TVA si la care tot trebuie adaugate câteva optiuni pentru a ajunge la nivelul echiparii oferite de Renault. Asadar, in final, Clio Grandtour are un avantaj la capitolul pret, fiind foarte bine dotat in echiparea de serie.

Conducere si consum: ambele au un consum mic

Conform datelor de uzina, motorul dCi de la Renault consuma, cu ajutorul tehnologiei start&stop, doar 3,6 l/100 km. In practica, pe traseul special, noi am avut un consum de 4,9 l/100 km, dar vorbim totusi de valori de sub 5 l/100 km, ceea ce este foarte bine. Fabia consuma cu 0,1 l/100 km mai mult, dar rezultatul este tot in categoria in care merita laudat, in special pentru ca este realizata fara un sistem start&stop si o gestiune speciala a functionarii motorului. Soferul din Fabia poate sa se foloseasca, la fel ca la Clio,  de indicatiile din bord cu privire la momentul optim de schimbare a treptelor pentru cea mai buna economie de combustibil. Inca un aspect care face ca plusul de consum de la Fabia sa nu mai conteze este faptul ca motorul sau sprinteaza mai vioi si are un comportament mai vivace. In ultima treapta a cutiei, diferentele sunt sensibil mai bune. Propulsorul TDI livreaza foarte armonios puterea si furnizeaza o valoare de cuplu buna i­nca de la 1500 rpm. Efectul secundar al „harniciei’ motorului cu patru cilindri este ca acesta este mai zgomotos si mai putin rafinat, in special atunci când se afla in sarcina. Spre deosebire, dieselul din Clio toarce linistit fara sa deranjeze la interior. Singurul dezavantaj al propulsorului francez este ca el dezvolta cuplul maxim destul de târziu, iar asta aduce un comportament dinamic greoi la turatii de sub 2000 rpm.

In schimb, pentru trenul de rulare exista mai multe asemanari decât deosebiri. Un plus pentru Fabia Combi ar fi faptul ca reuseste sa treaca mai placut peste denivelarile scurte, cu un impact redus de vibratii si zgomot asupra ocupantilor. In final, Fabia ofera un compromis mai bun la anumite capitole si reuseste sa puncteze mai bine, desi diferentele resimtite in timpul testului nu sunt atât de semnificative cum o arata scorul final.

 

1. Skoda Fabia Combi 1.6 TDI – 468 puncte

Fabia se evidentiaza printr-un nivel de spatiu generos pentru toti pasagerii si un compartiment urias pentru bagaje. In plus, are un propulsor mai vivace datorita caruia se deplaseaza mai rapid. De asemenea, Fabia ofera frane mai bune si un comportament mai dinamic.

2. Renault Clio Grandtour dCi 90 – 458 puncte

Clio da o impresie mai moderna si are o echipare de serie extrem de generoasa. Dar la o comparatie directa, acesta este depasit la masuratorile interioare atât la spatiul destinat pasagerilor, cât si la cel pentru bagaje. Motorul sau este silentios si rafinat, insa nu foarte vivace.

 

Verdict

Cu o caroserie superba si un concept bine gândit, Clio Grandtour este un insotitor sarmant cu orice ocazie. El este suficient de agil in oras, dar generos dimensionat pentru calatoriile lungi. Dieselul sau functioneaza rafinat si este economic. Insa Fabia Combi, desi arata destul de prozaic, este un competitor extrem de solid la toate capitolele. Modelul ceh reuseste sa puncteze putin mai bine la majoritatea capitolelor, ceea ce, in final, ii aduce un avantaj la puncte.

 

[table id=419 /]

Adaugă un comentariu