Test drive: Ford S-Max – Pentru tăticul sportiv

Ford ne arată cum un monovolum poate fi dinamic, fără să uite de valorile clasice ale acestui concept. Am mers în Spania pentru a conduce noul S-MAX.

 

 Aflat la cea de-a doua genera}ie, Ford S-MAX a reprezentat unul dintre cele mai practice monovolume de pe piață, însă posesorii au apreciat mereu și latura sportivă pe care o propunea. În ciuda dimensiunilor, S-MAX avea o ținută de drum dinamică, tipică pentru modelele europene ale constructorului american. Acum, la cea de-a doua generație, Ford nu schimbă rețeta, ci o îmbunătățește semnificativ.

Noul S-MAX preia platforma tehnică și tehnologiile care au debutat odată cu lansarea noului Mondeo, dar aduce și o serie de noutăți importante. Însă, în primul rând, monovolumul celor de la Ford are acum un design mai sportiv, cu o linie mult mai joasă a plafonului, cu aripi evazate și elemente ce inspiră forță. Uneori, S-MAX pare chiar un break, deși interiorul este extrem de spațios și modulabil. În mare parte, interiorul, consola centrală, ergonomia și materialele utilizate sunt preluate de la noul Mondeo, diferența majoră fiind adusă de poziția mai înaltă la volan. Pe cel de-al doilea rând de scaune, pasagerii pot avea parte de scaune individuale, care pot culisa înainte-înapoi și au spătarul ajustabil pe mai multe înclinații.

Ford S-Max

De asemenea, printr-o singură mișcare, sistemul Easy-Entry permite accesul facil la locurile de pe cel de-al treilea rând de scaune. Cele două scaune din spate, care se pot plia în podeaua portbagajului, sunt mai potrivite pentru copii, adulții putând călători acolo doar pe distanțe scurte. În configurația cu șapte locuri la interior, cu scaunele din spate ridicate, S-MAX oferă un portbagaj de 285 de litri, dar odată cu plierea acestora volumul ajunge la 965 de litri. Pentru configurarea scaunelor de la interior, S-MAX oferă nu mai puțin de 32 de combinații, inclusiv posibilitatea de a plia scaunul central din cel de-al doilea rând pentru o configurație cu șase locuri și acces mai ușor în spate. La capitolul modularitate trebuie menționat sistemul Easy-Fold ce permite plierea manuală a tuturor scaunelor din ultimele două rânduri direct din portbagaj, prin comandă electrică, care duce la crearea unei suprafețe de încărcare perfect plane. 

Din punct de vedere al conducerii, S-MAX impresionează plăcut. Deși te-ai aștepta la o ținută de drum orientată exclusiv spre confort, lucrurile sunt complet diferite. S-MAX are un ruliu aproape insesizabil în viraje, o direcție foarte precisă, incisivă și un tren de rulare echilibrat perfect pentru a oferi o amortizare plăcută, indiferent de suprafața pe care se rulează. Noul S-MAX se poate conduce alert pe un drum cu viraje, dar izolează foarte bine pasagerii la trecerea peste denivelări. Doar zgomotul la vând este ușor perceptibil. Pentru cei care doresc și mai mult, S-MAX oferă opțional un sistem de direcție activă, cu doar două rotații pentru o cursă completă a volanului, dar și un tren de rulare adaptiv cu trei setări predefinite.

S-MAXInterior

Ford S-Max – motorizări eficiente

În cadrul testului am condus dieselul 2.0 TDCI de 180 CP și motorul 2.0 EcoBoost de 240 CP. Primul este rafinat, are resurse de cuplu la orice turație și consumă moderat, fără să aducă un comportament foarte rapid la accelerații, însă este un propulsor corect pentru dimensiunile lui S-MAX. Motorul pe benzină este pentru cei care caută mai mult rafinament și prestanță, dar trebuie turat pentru a scoate performanțe dinamice ridicate. Noul S-MAX va fi oferit în premieră și cu un sistem de tracțiune integrală.

Din punct de vedere tehnologic, alături de sistemul de direcție activă, S-MAX mai aduce o premieră pentru Ford, și anume sistemul de faruri LED cu Glare-Free Highbeam, care permite rularea cu faza lungă fără orbirea celorlalți participanț​​​i la trafic.

 

Verdict

S-MAX rămâne fidel valorilor mărcii Ford, care propune modele cu o ținută de drum dinamică, dar duce conceptul de monovolum mai departe și oferă un spațiu interior generos, o ergonomie atent studiată și un nivel de confort ridicat la rulare. Motorizările sunt rafinate, iar tehnologia este de top.

 

    George says:

    Buna ziua,
    Cele doua scaune din randul 3 se pot scoate ?
    Multumesc,

Adaugă un comentariu