Toyota Corolla vs Renault Fluence: Reginele spatiului

Cat de bune sunt cutiile CVT moderne? Raspunsul il vom afla in urma confruntarii dintre Corolla si Fluence.

Sedanurile compacte nu sunt cele mai cautate caroserii in Europa civilizata, unde cumparatorii isi canalizeaza eforturile fie catre un hatch­back, fie catre un break. In Romania si alte cateva piete emergente insa, publicul nu a prins inca gustul pentru breakuri, sedanurile fiind considerate a conferi mai mult prestigiu proprietarului. Producatorii s-au adaptat la aceste gusturi, iar sedanurile compacte moderne bat la poarta clasei medii prin dimensiunile exterioare si oferta de spatiu interior. Un reprezentant tipic al acestei tendinte este Renault Fluence, care are o lungime de 4,62 metri, fiind mai lung cu 7 cm decat breakul modelului compact Megane, a carui platforma o utilizeaza. Modelul francez se loveste astazi de un concurent consacrat al segmentului, care s-a vandut in peste 40 de milioane de exemplare de-a lungul carierei de 47 de ani: Toyota Corolla. Mai putin popular in Europa tocmai datorita reticentei europenilor fata de caroseriile in trei volume in clasa compacta, acesta este la nivel mondial nu numai cel mai vandut sedan compact, ci chiar cel mai vandut model de masina. Corolla are exact aceeasi lungime exterioara, dar o strategie diferita de organizare a spatiului. Ambele modele se aliniaza la start cu motoare pe benzina de 1,6 litri si transmisie cu variatie continua CVT.

Ce ofera?
Aceeasi lungime exterioara, dar dimensiuni interioare diferite: cei doi producatori impart diferit interiorul sedanurilor lor. Francezii acorda o importanta mai mare portbagajului, de unde si volumul de 530 de litri al acestuia, rezonabil chiar si pentru un model de clasa medie. In schimb, japonezii vor sa spulbere legenda oamenilor mici si aloca un spatiu mai generos pasagerilor din spate. Portbagajul inghite doar 452 de litri, in schimb, la genunchi in spate ramane mult mai mult spatiu decat in Fluence. Spatiul la cap este aproximativ identic in cele doua modele, la limita pentru persoanele inalte. Rabatarea spatarului banchetei (fractionat 40:60) este deosebit de laborioasa la Fluence, unde trebuie scoasa tetiera si ridicat sezutul, fara ca aceste manevre sa asigure o suprafata plana pentru bagaje. De asemenea, structura caroseriei obtureaza o suprafata importanta a pasajului de trecere spre habitaclu, astfel ca rabatarea spatarului unui singur loc nu va permite decat un spatiu ingust de trecere. La Corolla, operatia este mult mai simpla, iar spatiul castigat este mai practic, chiar daca pasajele rotilor ocupa un volum important in portbagaj.
In urma faceliftului, Fluence a primit materiale mai bune calitativ la interior, contribuind la o ambianta placuta. Ergonomia nu este insa punctul sau forte, in special cand vine vorba de manevrarea sistemului audio. Unitatea R-Link are ecran tactil, dar acesta este amplasat la mare distanta de conducator, astfel ca operarea ecranului tactil necesita aptitudini de gimnast si abaterea atentiei de la drum. Chiar si butoanele de pe consola centrala sunt ceva mai departe decat ar fi necesar. La japonezi este exact invers, ergonomia fiind exemplara, in schimb, aspectul si unele materiale fiind mai putin inspirate, mai ales pentru plaja de pret in care se vinde Corolla.

Cum se conduc?
Probabil ca daca s-ar face un sondaj, cutiile CVT ar fi cenusaresele sistemelor de transmisie moderne. Acestea sunt relativ scumpe si incomode in utilizare datorita efectului de prastie – motorul se tureaza excesiv, fara ca asta sa produca o accelerare sesizabila a masinii. Cine conduce un Renault Fluence in aceasta configuratie sau aproape orice alt model de pe piata intelege despre ce e vorba prima oara cand va incerca sa faca o depasire din scurt. Lucrurile nu trebuie sa fie insa neaparat asa, iar Toyota Corolla o dovedeste cu prisosinta. Aceasta se comporta foarte apropiat de o cutie automata la sarcini partiale si are o inertie mult mai mica decat alte CVT-uri in full-load. Mai mult, programul de control emuleaza treptele fizice ale unei cutii automate, raportul de transmisie ramanand blocat la aceste valori, indiferent de pozitia pedalei de acceleratie. Este posibil astfel sa accelerezi si turatia motorului sa nu creasca decat odata cu cresterea vitezei. Si CVT-ul lui Fluence se poate comanda secvential, dar efectul de prastie persista pentru ca raportul de transmisie nu ramane fix: atunci cand se accelereaza puternic, turatia motorului creste nejustificat, cuplul ajungand cu mare intarziere la roti. Acest lucru este cu atat mai deranjant, cu cat insonorizarea nu este prea eficienta la Fluence, in habitaclu patrunzand intens zgomotele motorului si cele de rulare, ba chiar si vibratiile motorului in sarcina. Prin contrast, zgomotul de rulare este insesizabil in Corolla, iar motorul ramane silentios chiar si la 4.000 rpm.
Trenul de rulare al celor doua modele este destul de asemanator, fiind orientat spre confort. Corolla are o suspensie cu o idee mai ferma, lucru care se vede in viraje, fara ca acest lucru sa afecteze confortul. Directia este ceva mai artificiala la Fluence, cu o dinamica a asistarii mai mare (volanul se roteste mai usor pe loc si mai greu la viteza decat in cazul Corollei), dar ambele modele se manevreaza precis si nu pun probleme de stabilitate in viraje. In ceea ce priveste feedback-ul, acesta este ceva mai bun la Toyota.

Cat costa?
Fluence si Corolla cocheteaza cu clasa medie prin dimensiuni si spatiul interior, insa in cazul lui Corolla, japonezii au fost cam optimisti cu pozitionarea de pret. Corolla 1.6 CVT Luna are un pret de pornire de 20.013 euro, in conditiile unei echipari ceva mai modeste decat echiparea de varf Dynamique de la Renault. Pentru echiparea de varf Sol, Toyota cere aproape 23.000 de euro, intrand serios pe teritoriul lui Avensis. Iar un sistem de navigatie pentru Corolla nu este disponibil in Romania. La Fluence, transmisia CVT si motorizarea de 1,6 litri sunt disponibile exclusiv in echiparea de varf Dynamique, foarte bine dotata, la pretul de 16.900 de euro (cu discount), semnificativ mai mic decat al Corollei.

1. Toyota Corolla 1.6 CVT
Corolla impresioneaza cu o cutie CVT extrem de reusita, comportandu-se, in plus, foarte bine la toate capitolele de test. In aceste conditii, victoria nu poate sa-i scape.

2. Renault Fluence 1.6 CVT
Cutia CVT a lui Fluence este mai putin inspirata, dar francezul ofera calitate buna si un portbagaj urias in conditiile unui pret mai moderat. Dotarea standard este bogata.

Verdict
Sedanurile compacte ar putea fi o alternativa mai ieftina la clasa medie, daca preturile ar fi mai mici. Oferta de spatiu este generoasa, echiparea este buna, dar mici probleme de finisare sau ergonomie deranjeaza in aceasta zona de pret. Corolla este cu un pas in fata lui Fluence la toate capitolele de test, dar diferenta de pret de aproape 6.000 de euro este greu de justificat.

[table id=435 /]

Adaugă un comentariu