Trei dezavantaje ale dispariției taxei auto. Ești de acord?

Peste câteva zile, taxa auto va dispărea definitiv. Astfel, Klaus Iohannis a semnat pe 6 ianuarie, decretul pentru promulgarea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Deși la prima vedere eliminarea timbrului de mediu ar avea numai efecte pozitive pentru buzunarul românilor, lucrurile ar putea fi privite și din altă perspectivă. Iată trei dezavantaje ale dispariției taxei auto:

1. Se învechește parcul auto

Dispariția taxei va atrage cu sine învechirea parcului auto din țara noastră. Cifrele arată că piața mașinilor noi a înregistrat al treilea an consecutiv de creștere și a încheiat 2016 cu cea mai ridicată valoare de după 2010. Dacă în 2013, spre exemplu, s-au vândut 58.000 de mașini noi, în 2016 acest număr a ajuns la aproape 95.000.

2. Va scădea vânzarea mașinilor noi și s-ar putea renunța la “Rabla”

Din dorința de a cumpăra cu bani mai puțini, românii se vor reorienta către autombile vechi în dauna celor noi. Totodată, există varianta ca programul “Rabla” să nu mai fie prelungit întrucât proiectul era susținut din banii strânși prin timbrul de mediu.

3. Noi taxe?

Gaura din bugetul de stat generată de dispariția taxei trebuie să fie acoperită cumva, iar acest lucru ar putea genera noi taxe pentru șoferi. În plus, apariția mai multor mașini vechi înseamnă totodată și un grad ridicat de poluare.

Despre timbrul de mediu

Timbrul de mediu a fost introdus în 2013 după ce ultima variantă a taxei auto a fost declarată ilegală de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aceeași soartă a avut-o și timbrul de mediu în 2016. Taxa a fost declarată ilegală, iar românii care au achitat timbrul de mediu pot să ceară înapoi sumele plătite.

    luk says:

    Foarte de accord cu desfiintarea taxei.Parcu auto Ro arata adevarata putere a economiei ,suntem saraci conducem ce ne permitem ….presiunea ar trebuii mutata la itp uri unde se dau cum se dau si nu ca afara ..in caz de accident si se dovedeste ca este din cauze ca a trecut pe naspa itp-ul se duce la bulau ala care a semneat trecerea itp ului… simplu ,atunci o sa mergi cu golf 3-4-5 dar care functioneaza in siguranta ca si cele noi ca in ger ,uk etc multumesc!

    Uasile Ghiotine says:

    Taxa de prima inmatriculare, taxa de mediu, etc. este o taxa aberanta, impusa si propovaduita de niste golani politici. Daca vrei o masina noua in leasing, ajungi sa platesti de doua ori valoarea ei. Uitati aici cat costa o masina la pret adevarat: https://www.sixt-neuwagen.de/leasing .
    Firmele de leasing, in cardasie cu autoritatile abilitate sa verifice piata bancara, pur si simplu jupoaie omul in loc sa faca tot posibilul ca si clientul roman sa fie respectat si stimat. Romanul de nevoie apeleaza la o masina second-hand. Daca preturile ar fi ca in Germania pentru o masina noua, fiti siguri ca Romania ar geme de masini noi!

    prof. Florin I. Bojor says:

    Poate ar trebui sa treceti si punctul 4: vom scapa de toate masinile extrem de rele si vechi si vom cumpara masini mai bune. Nu toti avem bani ca dvs. sau ca cei care va platesc sa luam masini noi, desi am dori. Astfel scoaterea taxei este pozitiva, caci parcul auto va fi mai bun!

    Vasile says:

    Că se va crea o gaură în buget, este adevărat. Că se va învechi parcul auto, nu cred. Și până în prezent s-au achiziționat automobile vechi și s-au înmatriculat în Bulgaria. Faptul că în 2016 a crescut numărul vehiculelor noi nu cred că se datorează taxei de mediu ci creșterii economice, care dă o senzație de stabilitate și încredere în păstrarea locurilor de muncă și astfel în posibilitatea de susțiere a ratelor. Cine credeți că nu ar vrea o mașină nouă, dacă și-ar permite?

    olteanu says:

    Sa întrebat cei bogați cîți săraci sunt în țara asta?cîți iși permit să cumpere o mașină nouă?

    costin says:

    Ce legatra are timbru de mediu pe care il contesti in instanta si il reuperezi, ba mai mult tot statul plateste penalitati plus taxe ?daca cumperi o masina veche avariata cazan ieftina iti permiti sa platesti si timbru de mediu,mai uitativa la documentare la tv sa vedeti ce rable conduc americani ca tot ii copiem la toate ,nemti nu se mai plang de cazane atat timp cat trece (RAR-UL ) la ei poti inscrie ce masina vrei,plus de alta au intrat pe piata masini noi cu volanul pe dreapta alea pericol ,institutiile statului sa isi faca treaba corect si ai sa vezi ca nu vom avea probleme,da de drumurile proste nu mai scrieti nimic iti nenorcesti miile de euro pe strazi ,ne terbuiesc sosele parcari autostrazi ,da de scandalul de noxe vw renault ce mai zici euro 5 6 si cand colo polueaza eur 3,e o taxa aberanta care trebuie sa dispara,daca vreti va pot planta gratis 10 brazi pe an acolo unde s-au defrisat inlocul taxei de mediu.

    Adrian says:

    Saracia invecheste parcul auto. Prostia, coruptia si incapacitatea guvernelor de a ne proteja interesele. Cu salariile cele mai mici din Europa, cu pretul la carburant si la mancare mai mare decat in majoritatea tarilor bogate din Europa ce sa faca romanul? Da, sa dea fuga la reprezentanta sa-si ia o masina noua. Sunt de acord cu eliminarea taxei pentru ca nu este normal sa-mi afectezi proprietatea. Eu in 2008 am cumparat o masina noua din reprezentanta, din Romania, am platit toate taxele, TVA si ce a mai fost atunci. Acum statul vine si-mi cere o taxa de aproape 5000 EUR pentru ca vreau sa-mi vand un bun proprietate personala.

    cristi says:

    Foarte bine! Se pene presiune pe producatori mai ales Renault sa caute cai de a vinde ceva mai ieftin panarama aia de Logan ,iar prima de casare sa fie mai substantiala.

    cumparator says:

    1. Taxa de mediu, pe langa impozitul pe masina si accizele pe carburanti, nu a facut decat sa invecheasca parcul auto in ultimii 10 ani.
    2. Programul rabla este un program cu dedicatie conceput de talhari si pentru talhari in general. Am avut o masina de 23 de ani si desi inscrisa de 9 ani nu mi-a fost acceptata la programul rabla in 2016. Pe cine pacalaste guvernul criminal??
    3. Unul care polueaza cu motor de 4 litri plateste mai putin decat unul cu motor de 1.4 litri.
    4. Programul prima masina si rabla a adus la vanzare dacii versiunea laureate… daca aduceau toate versiunile de dotari putea ajunge o dacia noua la 4000 euro… altfel ar fi fost impactul. Asa au fost la 6500 euro.

    La fel programul prima casa fiind dat petru orice vechitura a tinut si tine preturile vechiturilor extrem de sus.
    Daca se dorea intr-adevar innoirea parcului de locuinte atunci acel program s-ar fi dat pentru locuinte noi si fara limita pe pret (mergea o limita totala a programului)

    Toate aceste programe sunt doar pentru talharirea populatiei si dedicate prietenilor de partid. Sa nu ne mai imbatam cu apa rece.

Adaugă un comentariu