Cum ajungeau oamenii la destinaţie înainte de era GPS-ului la un click distanţă?

Este o întrebare pe care ne-o punem adesea când, după numeroase repere și optimizări ale pin-ului pe smartphone, îi dăm de cap traseului și facem o plecăciune în fața tehnologiei prin satelit. Da, chiar așa, cum își planificau oamenii drumurile înainte de era digitală? 

Stelele au fost primele instrumente utilizate pentru navigare, însă între privitul stelelor și privitul hărților de navigație direct pe ecranul telefonului, șoferii au avut un răstimp considerabil de hoinărit prin necunoscut și exersat procese de memorie, intuiție și răbdare. 

Hărți cu plieri de 12, luate câte 5, și un copilot încurcat

Hărțile și atlasele erau ajutoarele de navigare pentru majoritatea călătoriilor ce depășeau granițele cunoscutului. În timp ce atlasele au devenit mai mult un instrument de învățare pentru elevi, hărțile de călătorie au devenit tot mai amănunțite și mai portabile.

Harta era o reprezentare în 2D a principalelor drumuri, orașe, state, județe, râuri, treceri de cale ferată și uneori chiar obiective turistice. Cu ajutorul imaginației, șoferii se poziționau pe hartă și urmau liniile către destinație. Cu toate astea, o hartă nu ilustra mereu trasee de actualitate, iar de avertismentele privind construcția drumurilor sau accidente recente nici nu se punea problema.

Călătoria genera presiune atât pentru șofer, cât și pentru copilot, cel din urmă având un rol esențial pentru interpretarea traseului de pe hârtie în timp real. Înainte de o excursie, șoferul analiza atent traseul și îl trasa în creion pentru a-i fi mai ușor pasagerului să țină evidența drumului. Surprizele nu lipseau din cale, nici enervarea șoferului pe alocuri. 

Imaginează-ți acum un copilot călare pe șaua de la bicicletă care-ți îndrumă fiecare viraj și anticipează timpul rămas până la destinație. Noroc că am căpătat independență și încredere aproape deplină în sugestiile însoțitorului digital. În zilele noastre, copilotul nu ocupă loc, nu prea dă greș și stă bine fixat într-un suport auto pe bordul mașinii, pe grila de ventilație sau chiar pe ghidonul bicicletei. 

Donde esta la biblioteca?

Navigarea pe cont propriu, în schimb, era o adevărată provocare și un exercițiu de memorie. Asta presupunea adesea memorarea unei hărți și repetarea în gând a unui set de viraje, nume de străzi și puțină matematică: „Merg pe drumul principal în jos pană văd o biserică mare, apoi fac stânga, și după 100 de metri virez iarăși stânga pe Strada Soarelui’, și tot așa. Așadar, ceva similar cu ce se întâmplă în prezent, doar că șoferii se bazau în totalitate pe vocea din capul lor, pe memorie, ingeniozitate și chiar pe străini. 

Dacă acum ne simțim ușor stingheriți când cineva cere cele mai simple indicații de orientare, pe vremuri oamenii se bazau pe amabilitatea și precizia oamenilor de pe stradă. Și uite așa, din aproape în aproape, nimeni nu era definitiv pierdut. 

Road trip cu dosarul de hârtii în dotare

După apariția internetului, dar până să se răspândească aparatele GPS sau telefoanele smart cu sistem de navigare încorporat, oamenii tipăreau un traseu configurat pentru nevoile lor. 

Google Maps și itinerariile Viamichelin erau celebre pe la începutul anilor 2000. Viamichelin era foarte util pentru cei cu itinerarii fixe, care voiau sa ajungă din punctul A în punctul B. Practic, traseul unei excursii se desfășura cu precizie pe câteva zeci de foi printate, în funcție de lungime și de complexitate. Rutele erau calculate pentru mai multe mijloace de transport, mașină, motocicletă sau bicicletă, iar serviciul oferea inclusiv estimări ale costurilor de carburant și taxe în funcție de vehicul. 

Aparatele de navigație și optimizarea traseului

Sistemul GPS de navigație prin satelit și prin unde radio s-a dezvoltat rapid începând cu secolul trecut, inițial în scopuri militare. Tehnologia a devenit disponibilă pentru transporturi după anii 1980. Ce face ea mai exact este să stabilească poziția unui punct în raport cu patru sateliți. Pe lângă poziționare geografică, codul de timp transmis de semnalele GPS mai indică viteza și ora din orice punct de pe Pământ.

Preferințele șoferilor variază între dispozitive de recepție GPS dedicate și cele mobile, respectiv aplicațiile A-GPS (Assisted GPS). Dar înainte de alegerea unei tabere, e important să ne uităm la specificațiile de utilizare.

De exemplu, aplicațiile disponibile pe telefon – Google Maps, Waze sau iGO – sunt interactive și se actualizează constant în funcție de trafic, starea drumului, filtre de poliție, accidente. În același timp, sunt consumatoare de date mobile și de baterie. 

În schimb, șoferii care călătoresc mult și prin zone mai izolate se declară mulțumiți de străbunicii aplicațiilor mobile, respectiv aparatele GPS dedicate. Acestea nu necesită conexiune la internet și sunt precise pe rutele rupte de civilizație. În plus, designul este special conceput să acorde vizibilitate bună în timpul condusului.

Șoferii cu experiență își amintesc cu nostalgie de hărțile din benzinării și de traseele desenate în creion, în timp ce tinerii nu concep o lume funcțională înainte de Google Maps. Odată cu evoluția tehnologică, siguranța în mașină a devenit un aspect și mai important în timpul condusului. Prin urmare, în anumite țări, printre care și Australia, poliția rutieră îi taxează pe șoferii dacă utilizează sisteme de navigație GPS fără suport de protecție. 

Tu ce povești ai de pe vremea când nu erai un pin pe harta digitală?

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu mobiup.ro

Sursă foto: Shutterstock