BMW pregătește un nou hot hatch, de data asta cu tracțiune față: 128ti

BMW a publicat primele imagini cu noul său hot hatch, 128ti, o ofertă premium pentru clientela tânără în căutare de performanță mai accesibilă.

Citește și:

Primul tuner de lux din România își prezintă primul proiect: Lamborghini Urus MD1

Benzinăriile din țară unde găsești combustibil la prețuri de nimic

Nissan Z Proto, primele imagini cu urmașul lui Nissan 370Z

BMW a anunțat că modelul 128ti intră în faza finală de testare și va fi oferit publicului începând cu luna noiembrie a acestui an. Noul hot hatch BMW va fi poziționat sub vârful de gamă M135i xDrive și va fi propus clienților tineri în căutare de performanță la prețuri mai accesibile.

Spre deosebire de M135i xDrive, BMW 128ti este mai ușor cu 80 de kilograme și dispune doar de tracțiune față, o noutate în familia compactelor bavareze. Noul 128ti are sub capotă un motor cu patru cilindri în linie, de 2,0 litri, care dezvoltă 265 de cai-putere. Repriza 0-100 km/h este bifată în 6,1 secunde.

Resursele sunt trimise punții față prin transmisia automată cu opt trepte Steptronic Sport. În pachetul de dotări tehnice standard pregătite pentru 128ti sunt incluse diferențialul Torsen cu alunecare limitată, suspensia M Sport (care micșorează cu 10 mm garda la sol), anvelopele Michelin Pilot Sport 4S și frânele M Sport.

Adaugă un comentariu