Dacia Duster facelift debutează oficial: tot ce trebuie să știi despre el!

Dacia Duster facelift a debutat oficial, iar reprezentanții mărcii din Mioveni ne-au comunicat principalele modificări ale SUV-ului argeșean.

Versiunea restilizată a lui Dacia Duster va debuta comercial în septembrie 2021, dar până atunci va găsită în reprezentanțe și fabricată varianta 'faza 1', așa cum o numește producătorul, adică actualul Dacia Duster. Desigur, disponibilitatea variantei faza 1 este limitată în funcție de programul de producție al constructorului, deci comenzile pentru aceasta se vor opri în viitorul apropiat pentru a-i face loc noului model.

Revenind la Dacia Duster facelift, acesta debutează pe piață la trei ani și jumătate față de momentul în care a fost prezentată cea de-a doua generație a lui Duster. În comparație cu predecesorul său, avem un calendar similar, în contextul în care Duster 1 a debutat în primăvara lui 2010 și facelift-ul său a debutat în toamna lui 2013.

Dacia Duster facelift – ce noutăți aduce la exterior varianta 2021?

Restilizarea lui Dacia Duster 2 implică adaptarea la noua indentitate vizuală a mărcii românești, prezentată în toamna lui 2021 pe noile Logan, Sandero și Sandero Stepway. Aceasta se referă în mod special (dar nu doar la) forma de Y amplasată orizontal în blocurile optice frontale, alături de grila frontală reliefată 3D și a noii grafici interioare a stopurilor.

Această semnătură luminoasă este realizată folosind ECOLED și este pornită câtă vreme contactul mașinii este în poziția de funcționare. Cu ocazia acestor noi LED-uri integrate în blocurile optice frontale, Duster devine prima Dacia cu semnalizatoare LED pe partea din față. Totodată, LED-urile sunt folosite în premieră și la faza de întâlnire (faza scurtă) și la luminile de iluminare ale plăcuței de înmatriculare.

Dacia Bigster Concept: Așa arată viitorul brandului de la Mioveni

Reprezentanții Dacia motivează folosirea LED-urilor prin creșterea vizibilității pe timp de zi și mai ales pe timp de noapte, dar și pentru un consum redus de energie electrică, ceea ce aduce un consum mai mic de carburant și emisii de CO2 mai scăzute. Diferența este mică la nivel de kilometru, însă pe măsură ce vehiculul este folosit și parcurge din ce în ce mai mulți kilometri, aceasta ajunge să aducă economii pentru utilizatorul vehiculului și ofere un plus de siguranță prin faptul că este mai bine văzut de ceilalți participanți la trafic.

Actualizările aplicate de Dacia nu se opresc aici, deoarece inginerii au petrecut multe ore în tunelul aerodinamic împreună cu designerii, alături de alte ore în fața computerelor responsabile de simulări pentru a obține un coeficient aerodinamic mai bun.

Noul spoiler spate ajută în mod special la acest aspect împreună cu jantele de 16 și de 17 inchi care au fost optimizate în acest sens, iar schimbarea rulmenților folosiți de cele patru roți și a anvelopelor standard, împreună cu măsurile descrise mai sus, aduc o reducere de până la 5.8 grame de CO2 pe kilometru pentru varianta 4×4 a lui Duster. Așa cum menționam în paragraful anterior, aceste schimbări nu sunt majore, dar se fac simțite pe măsură ce vehiculul parcurge din ce în ce mai mulți kilometri.

Tot din acest registru, al eficienței, Dacia Duster facelift primește alte anvelope standard: modelele cu tracțiune față au pneuri ce prezintă o reducere de10% a rezistenței la rulare față de cele pe care le înlocuiesc, în timp ce modelele Duster 4×4 primesc din fabrică pneuri all-season care îndeplinesc cerințele 3PMSF, adică 3 Peak Mountain Snow Flake, anume faptul că au fost testate și în condiții serioase de iarnă și pot să le facă față fără probleme. Nu toate pneurile all-season de pe piață au această inscripție, vizibilă pe flanc sub forma unui munte cu trei 'vârfuri'.

Dacia Duster Summer: Vară în Europa de Est

În ciuda faptului că Dacia și-a schimbat recent identitatea stilistică, Duster facelift nu primește noua siglă a mărcii din Mioveni, dar remarcăm deja fontul cel nou al mărcii argeșene pe plăcuța de înmatriculare de carton pe care este scris numele mărcii și probabil că o vom regăsi și în manualul utilizatorului și în alte documente pe care le va primi cumpărătorul.

Dacia Duster facelift are în continuare o gardă la sol de 217 milimetri pentru varianta cu tracțiune față, respectiv 214 milimetri pentru varianta 4×4. Încărcat cu sarcina utilă maximă, un Duster facelift va avea o gardă la sol de 182 de milimetri în varianta 4×4, respectiv 183 de milimetri în varianta cu tracțiune față.

Unghiul de atac este de 30 de grade, unghiul ventral este de 21 de grade, iar unghiul de degajare este de 34 de grade pe varianta cu tracțiune față, în timp ce modelul 4×4 are un unghi de degajare de 33 de grade.

Cât de mare este Dacia Duster facelift?

SUV-ul din Mioveni are o lungime de 4341 milimetri indiferent de versiune, însă ampatamentul este de 2673 de milimetri pentru modelul cu tracțiune față și de 2676 milimetri pentru cel cu tracțiune integrală. Consola față este de 842 de milimetri pentru modelele cu tracțiune față, iar cele cu tracțiune integrală au o consolă mai scurtă cu un milimetru, pe când diferența este de doi milimetri la nivelul consolei spate – 826 de milimetri pentru modelul cu tracțiune față, pe când modelul cu tracțiune integrală este mai 'scurt' la acest aspect.

Lățimea lui Dacia Duster facelift este de 1804 milimetri cu oglinzile laterale pliate, respectiv 2052 milimetri cu tot cu oglinzile laterale în poziția de drum. Ecartamentul față este de 1563 de milimetri indiferent de variantă, pe când ecartamentul spate este de 1570 milimetri la modelele cu tracțiune față și 1580 de milimetri la cele cu 4×4. Înălțimea este de 1633 de milimetri pentru modelele cu tracțiune față, respectiv 1621 de milimetri la cele cu tracțiune integrală. În ambele cazuri, valorile de mai sus nu includ și barele longitudinale de plafon, ce aduc încă 60 de milimetri în plus.

Pentru amatorii de cifre, capacul portbagajului se ridică până la cel mult 2020 milimetri, iar pragul portbagajului are înălțimea de 764 de milimetri la varianta 4×4, respectiv 782 milimetri la modelele cu tracțiune față.

Dacă tot am deschis cutia Pandorei a măsurătorilor, aflați că spațiul pentru coate în față este de 1403 milimetri, în timp ce în spate a fost măsurat la 1416 milimetri. Spațiul pentru umeri în față este de 1383 milimetri, în timp ce în spate vorbim de 1379 de milimetri. Spațiul pentru cap dedicat pasagerilor din față este de 900 de milimetri, în timp ce spațiul pentru cap asigurat pasagerilor din spate este de 892 de milimetri.

Ce aduce Dacia Duster facelift la interior?

Habitaclul lui Dacia Duster facelift a fost modificat și el pentru a fi mai confortabil pentru toți ocupanții Tocmai de aceea, cei care iau loc pe bancheta din spate vor vedea un set de tetiere mai mici pentru cei doi ocupanți din față, ceea ce le permite să vadă mai mult din drum. Totodată, o simplă plimbare a palmei pe scaune va releva noua tapițerie, iar o simplă privire la interior va releva noua consolă centrală retractabilă, semnificativ mai lată decât cea disponibilă în prezent.

Cotiera se poate mișca pe plaja de 70 de milimetri și are sub ea un compartiment de depozitare de 1,1 litri. Anumite variante de echipare (nespecificate la acest moment) vor oferi două porturi USB montate înspre pasagerii din spate, ce pot fi folosite pentru încărcarea diferitelor dispozitive la bord.

În ceea ce privește capitolul multimedia, Dacia oferă două sisteme diferite pentru Duster facelift, dar ambele au o diagonală de 8 inchi. Și acestea sunt cu comandă tactilă, iar utilizatorii ar trebui să se aștepte la un software îmbunătățit, o interfață grafică mai aspectuoasă și un timp de răspuns mai bun față de modelul existent. Cel puțin, așa dorim noi să găsim la momentul testului cu Duster facelift.

Ce echipamente are Dacia Duster facelift în standard?

Clienții variantei de bază vor primi un computer de bord, activare automată a fazei scurte (senzor de lumină), limitator de viteză cu comenzi pe volan și alte elemente utile în conducerea de zi cu zi .De notat faptul că butoanele care comandă limitatorul de viteză sunt și ele iluminate din spate. Un detaliu aproape insignifiant, pe care nu îl remarci la prima vedere, dar a cărei lipsă o simți după ce ajungi să îl utilizezi.

Cât despre lista de dotări opționale pentru Dacia Duster facelift, vorbim despre tempomat (cruise control), scaune față încălzite, cartelă de acces și pornire fără cheie, climatizare automată cu afișaj digital și altele. Linia de dotări standard și opționale diferă în funcție de piață, așa că va trebui să îi lăsăm pe cei de la Dacia să publice pe site-ul oficial configurațiile disponibile pe piața din România.

Ce sisteme multimedia oferă Dacia Duster facelift?

În varianta de bază, vorbim despre sistemul Dacia Plug&Music. Acesta este comandat cu butoanele de pe volan, folosește afișajul dintre ceasurile de bord și integrează radio, MP3, USB și Bluetooth.

Cei care vor mai mult pot opta între Media Dispaly și Media Nav.

Noul sistem Media Display vine cu șase difuzoare, radio DAB, conectivitate Bluetooth, două porturi USB și conectivitate Apple CarPlay și Android Audto cu fir (nu și wireless, ca la frații Logan, Sandero și Sandero Stepway).

În cazul sistemului Media Nav, avem navigație integrată la bord și conectivitate Wi-Fi pentru Apple CarPlay și Android Auto. Practic, fix ca la noile Sandero, Logan și Sandero Stepway. Indiferent de varianta aleasă, unitatea multimedia permite șoferului să acceseze datele din computerul de bord, iar cei care au un Duster 4×4 facelift vor primi și aplicația 4×4 Monitor ce include un altimetru, un înclinometru pe două axe și o busolă, precum și alte elemente utile pe teren accidentat. Spre exemplu, Duster facelift în varianta 4×4 are capacitatea de a-ți arăta cât de mult s-a schimbat altitudinea în traseul off-road pe care tocmai l-ai încheiat, precum și alte date obținute cu senzorii de la bord, toate prezentate într-un sumar concis la finalul respectivei sesiuni off-road.

Ce motoare are Dacia Duster facelift?

Dacia Duster 2 facelift a primit o gamă de motorizări optimizată pentru emisii de CO2 cât mai scăzute. Spre deosebire de frații săi de gamă, Duster nu a renunțat la motorizările diesel, iar transmisia EDC este în continuare oferită drept singura automată din gamă. Fanii GPL pot să fie fericiți, deoarece va exista în continuare un Duster GPL, iar capacitatea rezervorului de gaz petrolier lichefiat a fost majorată cu 50%, totalizând acum 49.8 litri, ceea ce înseamnă o autonomie mărită semnificativ.

Din păcate, nici cu facelift-ul lui Duster nu vom putea avea o Dacia cu transmisie automată și tracțiune integrală. Configurația aceasta nu este permisă de transmisia EDC, potrivit oficialilor mărcii, iar acest lucru este știut încă de la momentul debutului lui Duster 2. Drept dovadă, niciun model oferit cu transmisia EDC nu prezintă tracțiune integrală, însă concernul francez care deține marca Dacia are și modele cu tracțiune integrală și cutii automate în ofertă – ceea ce înseamnă că încă nu există o cerere suficient de puternică pentru a justifica dezvoltarea unei Dacia Duster cu tracțiune integrală și transmisie automată pentru piața din Europa.

Singurul motor diesel din gama Dacia Duster facelift este un dCi de 1.5 litri și 115 cai-putere, oferit atât cu tracțiune față, cât și cu tracțiune integrală. Indiferent de varianta aleasă, acest motor vine doar în compania unei transmisii manuale cu șase trepte.

Gama motoarelor alimentate cu benzină ale lui Duster facelift include trei propulsoare 1.3 TCe. Avem o unitate de 90 de cai-putere oferită doar cu o transmisie manuală cu șase trepte, o unitate de 130 de cai-putere oferită tot cu o manuală cu șase trepte și o unitate de 150 de cai-putere, ce poate fi omandată cu o transmisie manuală cu șase trepte și tracțiune integrală sau cu tracțiune față și o transmisie automată de tip EDC cu șase trepte și două ambreiaje.

Dacia Duster 1.3 TCe 4×4: DUSTERoidul

Varianta GPL a lui Dacia Duster facelift se numește ECO-G 100 și este cu tracțiune față și poate fi comandată doar cu o transmisie manuală cu șase trepte. Cei care aleg un Duster cu GPL nu pierd niciun litru din capacitatea portbagajului și au aceleași intervale de revizie ca la un Duster cu motor pe benzină, însă nu mai au posibilitatea de a avea o roată de rezervă, deoarece instalația montată din fabrică este de tip toroidal.

Atunci când funcționează pe GPL, Duster ECO-G emite cu 9.5% mai puține grame de CO2 față de rularea pe benzină și are o autonomie totală calculată la 1.235 de kilometri. Rezervorul de benzină poate primi 50 de litri, în timp ce rezervorul de GPL poate primi 50 de litri în capacitatea sa totală de 62 de litri (carburantul este presurizat, deci rezervorul nu poate fi umplut la întreaga capacitate). Față de precedesor, a crescut capacitatea utilă a acestuia cu 16,2 litri, ceea ce aduce o autonomie crescută cu 250 de kilometri față de vechiul Duster GPL.

Șoferul unui Duster GPL nu va remarca trecerea de la un carburant la altul și schimbarea se face de la apăsarea unui buton. La golirea rezervorului GPL, trecerea pe benzină se face în mod automat, iar ecranul TFT de 3.5 inchi diagonală dintre ceasurile de bord poate să afișeze nivelul de carburant al ambelor rezervoare și să ofere date de consum pentru ambele tipuri de carburant – informațiile se schimbă în funcție de tipul de carburant folosit.

Cât de mare este portbagajul lui Dacia Duster facelift?

În varianta 4×2, Dacia Duster facelift are un portbagaj de 478 de litri pentru variantele TCE sau GPL, respectiv de 471 de litri pentru modelul dCI – cel din urmă integrând și un rezervor de AdBlue sub portbagaj. Varianta 4×4 a lui Dacia Duster facelift are o capacitate a portbagajului de 467 de litri. Dacă folosim standardul VDA, avem 445 dedecimetri cubi pentru variantele cu tracțiune față și 411 decimetri cubi pentru versiunea 4×4. La plierea banchetei din spate, volumul maxim de încărcare atinge 1.623 litri pentru Duster facelift cu tracțiune față, respectiv 1.614 litri pentru Duster facelift cu tracțiune integrală.

Potrivit valorilor oficiale prezentate de Dacia, spațiul de acces în portbagajul lui Duster facelift are o lățime maximă de 980 de milimetri, iar cu bancheta pliată modelul din Mioveni poate primi un obiect de maximum 1792 de milimetri lungime. Între bosajele roților avem un spațiu de 977 de milimetri la interior, deci de aici se trage și lățimea maximă a spațiului de acces în portbagaj – o valoare bună pentru un model din această clasă. Cu puțină planificare și câteva măsurători în avans, depinde doar de proprietar ce și cât poate să transporte cu un Duster facelift.

Cât costă Dacia Duster facelift?

Oficialii Dacia nu au prezentat încă prețurile variantei restilizate a lui Duster. Ne așteptăm să le avem până la finalul lunii august 2020, deoarece în luna septembrie se vor deschide comenzile pentru noul Duster facelift. Cel mai probabil, nu vom avea o creștere semnificativă a prețurilor odată cu restilizarea, însă nu ne putem aștepta neapărat la un preț neschimbat pentru SUV-ul argeșean.

Vrei să cumperi o Dacia Duster second-hand? Iată la ce trebuie să fii atent

Adaugă un comentariu