Geneva 2017: Mazda CX-5 ajunge în Europa

Mazda a expus a doua generație CX-5 în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Modelul producătorului nipon a evoluat din toate punctele de vedere. Filozofia de design KODO – Soul of Motion stă la baza noului model. Blocurile optice au o linie nouă, sunt ceva mai subțiri și mai agresive, grila este mai mare, iar elementele cromate le întâlnești la tot pasul. În plus, japonezii spun că montanții A au fost mutați cu 3,5 centimetri mai în spate, pentru un plus în dreptul vizibilității.

Spre deosebire de vechea generație, noua Mazda CX-5 este mai lungă cu 5 mm și mai lată cu 10 mm.

Interiorul este dominat de ecranul de 7 inchi, în timp ce șoferul va primi informațiile necesare prin intermediul unui ecran de 4,6 inchi montat în zona panoului de instrumente. Cei care iubesc muzica pot comanda acum și un sistem audio Bose cu 10 incinte.

Conform oficialilor japonezi, noua generația Mazda CX-5 va miza pe aceleași propulsoare ca și până acum: un 2,0 litri benzină și un 2,2 litri diesel. Unitatea pe benzină produce 165 CP la 6.000 rpm și 210 Nm la 4.000 rpm. Dacă mizezi pe varianta echipată cu sistemul de tracțiune integrală, valorile scad la 160 CP și 208 Nm.

Dacă preferi dieselul, Mazda pune la dispoziție două versiuni de putere pentru unitatea de 2,2 litri. Prima promite 150 CP la 4.500 rpm și 380 Nm între 1.800 și 2.600 rpm, în timp ce versiunea de top oferă 175 CP la 4.500 rpm și 420 Nm începând cu 2.000 rpm. Motoarele vor putea fi cuplate la o cutie manuală cu șase trepte sau la una automată, tot cu șase rapoarte.

Din punct de vedere tehnic, Mazda spune că noul CX-5 promite o dinamică îmbunătățită, iar toate atuurile sale sunt susținute prin intermediul unei game generoase de sisteme de siguranță și asistare.

2017 Mazda CX-5 – Prezentare



Adaugă un comentariu