Industria auto din Rusia trage ponoasele conflictului din Ucraina

După cum era de așteptat, conflictul armat din Ucraina a generat mai multe probleme pentru Federația Rusă decât s-a crezut inițial. Industria a fost puternic afectată ca urmare a restricțiilor impuse de Uniunea Europeană, iar segmentul fabricilor de automobile a fost lovit din plin.

Pe lângă problema procurării tot mai dificile a semiconductorilor, compania Avtovaz, care este deținută majoritar de către Renault, caută să găsească alternative la asigurarea necesarului de chipuri, în cazul în care restricțiile venite din Statele Unite vor limita livrările către Rusia.

“Sigur că investigăm mai multe posibilități pentru a găsi alternative în cazul aplicării unor sancțiuni drastice”, a declarat Nicolas Maure, CEO Avtovaz. În același timp, amintim că Rusia nu deține fabrici în care se produc semiconductori. Așadar, statul rus se bazează pe relațiile cu alte țări (inclusiv China) pentru a trimite aceste componente vitale.

Situația poate fi simiară celei întâlnite în trecut pentru Huawei, gigantul în telecomunicații din China. Pe lângă stoparea trimiterii de componente electronice, Rusia ar putea fi privată de noi computere, electronice și electrocasnice, precum și de alte echipamente care utilizează tehnologie patentată de Statele Unite. Asemenea măsuri au fost luate și în timpul Războiului Rece, atunci când descurajarea Uniunii Sovietice a venit ca urmare a sancțiunilor tehnologice aplicate.

Aproape 90% din producția Avtovaz este destinată pieței auto din Rusia, în timp ce restul mașinilor ajung în Moldova, Georgia sau Kazahstan.

Sursa: Reuters

Adaugă un comentariu