Pagani Huayra BC – 789 CP și o galerie foto de nota 20

În urmă cu câteva luni am tot auzit zvonuri cu privire la o ediție specială a hypercar-ului Pagani Huayra. Ei bine, astăzi avem ocazia să facem cunoștință cu Huayra BC (Benny Caiola).

Deși primele zvonuri spuneau că viitoarea versiune a lui Huayra va depăși lejer bariera de 800 CP se pare că lucrurile nu au ieșit chiar așa. Motorul V12 biturbo de 6,0 litri care animă sufletul lui Huayra a fost modificat, iar pe versiunea BC produce 789 CP, cu 60 CP mai mult. Același lucru s-a produs și în cazul cuplului motor care acum măsoară 1.098 Nm, cu 98 Nm mai mult față de versiunea de “bază”.

Iar pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, inginerii Pagani au reușit să scadă masa totală a modelului cu 132 de kilograme, Huayra BC ajungând să cântărească 1.218 kilograme. Dar modificările nu se termină aici pentru Huayra BC a primit și o serie de îmbunătățiri în dreptul aerodinamicii.

2016 pagani huayra bc (2)

Dacă nu v-ați plictisit până acum vă spunem că transmisia folosită de Huayra BC a fost înlocuită cu una produsă de Xtrac. Pentru moment, oficialii Pagani nu au anunțat performanțele noulii Huayra BC, însă ne-am putea aștepta la o accelerație de la 0 la 100 km/h în trei secunde.

Doar 20 de unități Huayra BC vor fi produse, iar conform presei din afară, toate au fost deja precomandate. Pagani Huayra BC va debuta oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își va deschide porțile pentru publicul larg pe 3 martie.

Adaugă un comentariu