Provocări pe macadam: Borsec a hidratat echipajul Teslovan/Cseh și la Raliul Sibiului 2022

Raliul Sibiului nu a fost parcurs tocmai cu ușurință de către majoritatea echipajelor din competiție. Așa a fost și cazul echipei Borsec formată din Adi Teslovan și Vajk Imre Cseh. Totuși, mai multe probleme tehnice nu i-au împiedicat pe cei doi să performeze și să recupereze 20 de poziții în clasament.

“O pană, câteva greșeli și alte câteva mici probleme ne-au clasat pe locul 28 după prima probă specială parcursă. Așa cum ne asteptam, avea să fie cel mai dur raliu de macadam din acest sezon.  Pentru noi, acesta s-a dovedit extrem de dur încă de la prima proba specială parcursă, unde am făcut pană pe primii 5 kilometri, fiind nevoiți să parcurgem restul probei fără anvelopă pe roata față dreapta.

Au urmat încă câteva mici probleme legate de sistemul dezaburire al autoturismului, dar și greșeli personale care și-au pus amprenta pe rezultatul final. Totuși, am reușit să recuperăm 20 de poziții dar nu cu un ritm pe care ni l-am fi dorit. Dar este bine că am terminat până la urmă având in vedere numărul mare de probleme cu care s-au confruntat toți sportivii.

Apa minerală naturală Borsec a fost partenerul nostru pe tot parcursul acestui weekend extrem de dificil. Mulțumim: UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Stanleybet, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com și Omega Motorsport”, a declarat pilotul Adi Teslovan.

Adaugă un comentariu