10.000 de șoferi vor protesta joi în București. Dacă ai drum prin centru, amână-l

Ieri, 15 decembrie, v-am anunțat că transportatorii au ieșit în stradă și au protestat cu privire la prețurile mari ale RCA-ului. Tot ieri vă spuneam că joi, 17 decembrie, transportatorii pregătesc un protest amplu.

Și așa se va întâmpla. Mâine, 10.000 de șoferi vor protesta între orele 10:00 și 15:00 în fața sediului Guvernului. Aceștia vor aduce și 9.000 de autobuze, autocare și taxi-uri, iar 1.000 de camioane vor fi amplasate în locuri prestabilite.

Suntem decisi sa facem aceasta actiune de protest in orice conditii. ASF-ul condus de Misu Negritoiu trebuie sa raspunda pentru dezastrul din piata de asigurari. Firmele de asigurari achita daunele dupa 4-6 luni si atunci doar partial. In schimb, ni se cere sa platim polite de asigurari obligatorii care depasesc in multe cazuri pe cele achitate in Germania sau Austria', precizeaza Mircea Grigore, reprezentant COTAR.

Transportatorii vor ca autoritățile să intervină asupra costului RCA-ului. Doar în ultimele șase luni, valoarea RCA a crescut cu peste 300% pentru activitatea de transport persoane și transport marfă. În plus, organizațiile care organizează protestul vor eliminarea supaacizei la carburanți de la 1 ianuarie 2016.

Via | StirileProTV