411 mașini electrice și hibride au fost vândute în România în primele 10 luni

De la începutul anului și până la finalul lunii octombrie, în România au fost vândute 411 vehicule electrice și hibride. Vorbim despre o creștere cu 128,8% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În acest interval, numărul mașinilor eco a acaparat 0,5% din piața vehiculelor noi. În luna octombrie, au fost vândute 79 de unități, în creștere cu 31,6% față de luna septembrie. Conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), din totalul celor 411 unități comercializate în primele zece luni ale anului, 25 au fost 100% electrice.

După cum deja știți, Statul a încurajat achiziția de mașini eco.

„În vederea stimulării achiziționării de vehicule nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice care achizitionează autovehicule pur electrice sau autovehicule noi electrice hibride, aparținând categoriilor de folosință M1 și N1, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, beneficiază de un tichet, pentru fiecare autovehicul achiziționat, denumit în continuare ecotichet', se arată în actul normativ emis de Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

Mai multe detalii despre valoarea ecotichetului și despre modul în care îl poți accesa.

Via | APIA