ABT sărbătorește 125 de ani cu un monstru de Audi RSQ8!

Atelierul de tuning ABT împlinește 125 de ani de existență, ocazie cu care a construit 125 de exemplare Audi RSQ8-R, un super-SUV cu 740 CP.

Citește și:

ABT a lansat RS6-R și RS7-R. Două Audi pe cât de frumoase pe atât de puternice (VIDEO)

Prețul cerut pentru acest Nissan GT-R de off-road pare chiar avantajos

Audi nu oferă RS1, dar acest unicat ABT ar putea liniștit să poarte acest nume (VIDEO)

Ne-am obișnuit ca cei de la ABT să ia modele din gama Audi și să le transforme în mașinării extraordinare, așa cum a făcut cu RS1, sau cu RS6-R și RS7-R. Cel mai recent exemplu este un alt model deja performant din Ingolstadt, RSQ8, pe care ABT l-a transformat într-o alternativă la Lamborghini Urus, cel puțin din punct de vedere al cifrelor.

Specialiștii de la ABT au înlocuit ECU și intercoolerul și astfel au obținut din motorul V8 de 4,0 litri nu mai puțin de 740 de cai-putere și 920 de Newtoni-metru; în versiune standard, Audi RSQ8 se laudă cu 600 CP și 800 Nm. Accelerația 0-100 km/h este, firește, mai rapidă: 3,4 secunde (față de 3,8 cât are RSQ8 standard). Iar viteza maximă, la cererea clienților, poate fi ridicată până la 315 km/h.

Pe lângă îmbunătățirile tehnice, ABT RSQ8-R primește și un nou sistem de evacuare, din oțel, și un kit aerodinamic agresiv, cu elemente din fibră de carbon. Același material este folosit la discreție și în interior. Pachetul este completat de jantele de 23 de inci.

ABT va crea doar 125 de unități RSQ8-R, număr care coincide cu vârsta atelierului de tuning. Prețul pentru conversie este de 68.000 €.

Adaugă un comentariu