Alfa Romeo Giulia va debuta pe 24 iunie

Alfa Romeo a publicat un teaser foto cu viitorul Giulia (n.r. numele încă nu a fost confirmat oficial). Descris drept un rival pentru granzii Audi A4, BMW Seria 3 și Mercedes-Benz Clasa C, modelul italian ar putea folosi o platformă derivată din cea folosită pe Maserati Ghibli.

În dreptul motorizărilor, italienii vor veni cu propulsoare cu patru cilindri, dar zvonurile vorbesc și de o unitate V6 dezvoltată dintr-una de proveniență Ferrari.

Noul model Alfa Romeo 949 (n.r. numele de cod intern) este succesorul lui 159 și va debuta oficial pe 24 iunie, în cadrul unui evenimetn desfășurat în Milano. În showroomurile din Europa, italianul va putea fi admirat către finalul acestui an, urmând ca la începutul lui 2016 să ajungă și în SUA.

Via | Carscoops

Adaugă un comentariu