Audi prefigurează stopurile cu OLED cu ajutorul unui concept misterios

Audi a anunțat că va prezentat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt un concept misterios. Pentru moment, nu există zvonuri cu privire la identitatea acestuia, dar avem o serie de detalii destul de interesante.

Conform oficialilor Audi, conceptul lor va sosi cu stopuri cu OLED (Organic Light Emitting Diodes). Fiecare diodă de acest gen este compusă din doi electrozi, iar cel puțin unul dintre aceștia trebuie să fie transparent. De asemenea, fiecare OLED conține câteva straturi subțiri de material organic semiconductor care se activează cu ajutorul unui curent continuu cu voltaj scăzut (între 3V și 4V).

audi oled

Straturile de material organic au o grosime mai mică de 1 micron, iar culoarea lor variază în funcție de compoziția moleculară.

Conform oficilalilor Audi, OLED-urile vor înlocui semnalizatoarele și stopurile spate.

Dar Audi nu este primul constructor care promite OLED-uri pe viitoarele modele de serie. BMW deja a venit cu un astfel de concept în cadrul CES 2015. Vorbim despre BMW M4 Concept Iconic Lights, prototipul care folosea tehnologia OLED pentru luminile dedicate schimbării direcției de mers și a stopurilor.

Adaugă un comentariu