BMW M5 Edition 35 Years – doar pentru colecţionari

Acum 35 de ani, BMW Motorsport GmbH lansa primul sedan de înaltă performanţă care combina dinamica unui automobil sport cu confortul şi funcţionalitatea unui automobil cu patru uşi din vârful gamei. 

Pentru a marca această aniversare, BMW M prezintă o ediţie specială bazată pe  BMW M5 Competition.  Practic pe ediţia aniversară regăsim motorul V8 de 625 Cp, alături de tehnologia suspensiei configurată distinctiv, sistemul de tracţiune integrală M xDrive şi diferenţialul M activ din transmisia punţii spate.

Dotările de design M dezvoltate pentru modelul Edition 35 Years şi dotările BMW Individual oferă statutul de piesă exclusivă de colecţie. Aspectul  este asigurat de finisarea specială BMW Individual în Frozen Dark Grey II metalizat.

Nou dezvoltate, jantele M de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design Y-spoke şi culoare Graphite Grey, au fost create exclusiv pentru modelul Edition. În plus, etrierele sistemului de frânare M Compound disponibil standard sunt finisate în negru lucios. Sistemul de frânare M din carbon ceramic este disponibil opţional, cu etriere finisate în auriu.

Pe lângă scaunele M multifuncţionale şi tapiţeria BMW Individual integrală cu piele Merino de culoare neagră şi cu cusături bej contrastante, interiorul exclusiv este marcat de finisajele decoraţiunilor cu aur anodizat pe structură de aluminium şi carbon – prezentată aici în premieră.

Doar 350 de clienţi vor putea cumpăra un BMW M5 Edition 35 Years. Preţul pachetului pentru ediţia specială este de 20413 Euro cu TVA inclus.

BMW M5 Edition 35 Years - doar pentru colecţionari BMW M5 Edition 35 Years - doar pentru colecţionari

taguri
Adaugă un comentariu