BMW i Ventures îşi extinde portofoliul de investiţii cu o participaţie la platforma Shift

BMW i Ventures a anunţat o investiţie în Shift, o companie start-up cu sediul în San Francisco care combină tehnologia şi o echipă de servicii concierge auto pentru a elimina problemele şi incertitudinile legate vânzarea şi cumpărarea de automobile second-hand.

BMW i Ventures coordonează o finanţare în valoare de 37 de milioane de dolari, cu participaţie din partea noilor investitori majori G2 Venture Capital şi DCM Ventures, precum şi cu participaţia continuă a DFJ, Highland Capital şi Goldman Sachs Investment Partners. Christian Noske, partener al BMW i Ventures, s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Shift.

Shift este o platformă prin care se poate cumpăra un automobil second-hand şi este principalul vânzător de automobile second-hand în toată Bay Area. Prin utilizarea tehnologiei proprii, Shift poate să ofere cea mai bună experienţă şi valoare atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători (drive teste gratuite la cerere, creditare complet digitală, evaluări la faţa locului, trade-ins şi preluări ale automobilului). De asemenea, Shift gestionează întregul proces de vânzare-cumpărare, care variază de la inspecţii de rutină până la documentare detaliată şi documentaţie DMV.

BMW i Ventures coordonează un capital de peste 500 milioane USD şi investeşte în domenii precum condusul autonom, automobil concetat, inteligenţă artificială şi big data, soluţii avansate de producţie sau soluţii digitale pentru clienţi. În ultima perioada, BMW i Ventures a anuţat investiţii în comanii precum dezvoltatorul de circuite integrate GaN Systems sau portalul on-line de ateliere auto Caroobi.

Adaugă un comentariu