O bombă cu ceas: Jumătate de milion de șoferi au peste 70 de ani!

O jumătate de milion de români au peste 70 de ani și dețin permis de conducere. Nu toți sunt însă apți pentru a conduce mașina, iar cei mai mulți nici nu sunt conștienți de acest lucru. 

Potrivit legislației, permisul se schimbă o dată la zece ani iar acesta este și momentul în care posesorii de permis ajung la medic pentru vizita medicală obligatorie. În acest interval, însă, starea de sănătate se poate deteriora semnificativ, în special în cazul persoanelor în vârstă. Chiar dacă doctorii le recomandă să își facă analize mai des, sfaturile acestora sunt de cele mai multe ori ignorate.

Un bărbat în vârstă surprins de Digi24 are nevoie de câteva minute pentru a parcurge o distanță de doar câțiva metri. Se sprijină atât în baston, cât și de un autoturism parcat. Cu toate acestea, nu ocolește autoturismul, ci se urcă la volan, spre uimirea celorlalți șoferi.

Principala cauză a accidentelor produse de șoferii de peste 70 de ani este neacordarea de prioritate pietonilor. Problemele încep însă de pe la 65 de ani, spun medicii. „Scade capacitatea de reacție, apar tulburări de memorie, de atenție’, a explicat Anca Dițu, medic specialist psihiatru.

Doctorii sunt, totuși, cei care îi declară pe vârstnici apți pentru a obține permisul. Cu un amendament – le recomandă să vină la control mai des. Adică nu după zece ani, când ar trebui să-și schimbe permisul.

Prea puțini se întorc însă la examinarea medicală, iar polițiștii nu au instrumentele legale pentru a vedea dacă șoferii își mai verifică sănătatea odată ce au luat permisul. Așa se face că dacă, de exemplu, astăzi, un șofer își reînnoiește permisul și are 68 de ani, el va fi conducător auto cu acte în regulă până la aproape 80 de ani, chiar dacă i-au apărut între timp afecțiuni care în mod normal nu i-ar mai permite să se urce la volan.

Anul trecut, din cauza șoferilor vârstnici, s-au produs aproape 200 de accidente grave, în care au murit 59 de persoane. Una dintre cele mai bizare cauze a fost conducerea pe contrasens.

via |  digi24.ro

    TuTiTu says:

    200 de accidente din cate?

    TuTiTu says:

    M-am uitat pe site-ul Politiei, si in 2015 au fost peste 9300 de accidente si peste 1800 de raniti. Asa ca cele produse de batrani sunt in jur de 2-3% Articol aiurea. Am in jur de 40 de ani, ca sa nu fie comentarii. Nici tatal meu nu a ajuns la 70.

Adaugă un comentariu