Ferrari este una dintre cele mai fascinante firme producătoare de mașini din lume. Iată cinci lucruri mai puțin cunoscute despre companie, mașini și fondator:
1. Enzo Ferrari era foarte atașat de orașul său, Modena. Tocmai de aceea, compania a fost fondată în Modena, acolo unde se află și astăzi.
2. Enzo Ferrari a avut un fiu, Alfredino (Dino) care a murit la vârsta de 24 de ani. Aproape zilnic, fondatorul Ferrari mergea la mormântul fiului său.
Un șofer din Suceava a primit 15 amenzi în câteva minute
3. Al Doilea Război Mondial a amânat lansarea primului model Ferrari produs în 1940. E drept, la vremea respectivă, acesta nu se numea Ferrari. Prima mașină, V12 125 S, a ieșit pe piață în 1947, la doi ani după terminarea conflictului mondial.
Te-ai urcat băut la volan? Poți să te alegi cu dosar penal
4. Fiecare element de pe o mașină Ferrari poate fi personificat de către cumpărător. E drept, timpul de așteptare poate ajunge și la doi ani.
De ce e mai bine să faci plinul, decât să alimentezi de 4-5 ori?
5. Boșii de la Ferrari au decis în 2013 că produc prea multe automobile anual, aproximativ 7.000. Astfel, numărul acestora a fost limitat la 7000. În 2014, interdicția a fost ridicată și acum se produc peste 10.000 de unități la fiecare 365 de zile.

:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2017/10/F40_Ferrari_20090509.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2023/06/Ferrari-SF90_XX_Spider-2024-1600-01-e1688132095422.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2023/02/pexels-vincenzo-malagoli-2922140.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2022/06/Ferrari-Purosangue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Opel-Astra-Combi-SH-002.jpg)