CONTACT: Noul 0.9 TCe turbo de pe Dacia Logan/Sandero

Am condus in premiera mondiala pe noul Renault Clio motorul turbo cu trei cilindri de 0,9 litri care echipeaza noua Dacia Sandero. Acest motor va fi disponibil pe Renault Clio, Dacia Sandero/Logan.

In gama Renault acesta inlocuieste fostul 1.2 TCe de 100 CP. Este un motor modern, care promite o economie de combustibil remarcabila si care la Renault va avea si o versiune supereconomica care va emite doar 99 g/km CO2 (4,3 l/100 km).

Primele impresii nu sunt insa grozave. Desi noul Clio echipat cu acest motor este destul de usor (masa la gol de 1009 kg), motorul nu trage prea vanos sub 2000 rpm. Explicatia am gasit-o in mapa de presa: cuplul maxim de 135 Nm, nu prea mare in valoare absoluta, este disponibil abia de la 2500 rpm, o turatie prea ridicata pentru un motor turbo modern.

Nici in plaja superioara de turatie motorul nu exceleaza. In jur de 5500 rpm motorul plafoneaza si nu mai are suflu deloc. Practic, de la 130-135 km/h in sus, viteza urca foarte greu si doar retrogradarea in treapta a patra poate ajuta la atingerea vitezei maxime de 182 km/h, destul de fantezista. Inca un lucru ciudat: zona rosie incepe la 6500 rpm, dar la 6000 rpm se taie alimentarea. Greu de inteles.

Fata de motorul 1.2 TCe de 100 CP pe care il inlocuieste, dinamica este in mare regres. Acest trei cilindri are de partea lui doar avantajul consumului, de 4,5 l/100 km (4,3 l/100 km in versiunea economica) fata de 5,4 l/100 km la vechiul motor.

In rest, am remarcat nivelul redus de zgomot si functionarea rafinata a acestui motor in trei cilindri, care este si foarte bine echilibrat, vibratiile fiind inexistente.

La ce sa ne asteptam la Sandero? Inprimul rand, la Sandero acest motor inlocuieste arhaicul 1.6 MPI/85 CP si de aceea in cazul Daciei este un pas inainte. Cel putin in privinta consumului, motorul 0.9 TCe montat pe Dacia este clar mai economic decat vechiul 1.6 aspirat: doar 5,6 l/100 km in medie fata de 6,7 l/100 km la 1.6 MPI. Ramane insa intrebarea de ce totusi consumul la Sandero este de 5,6 l/100 km in timp ce acelasi motor la Clio consuma doar 4,5 l/100 km? este o diferenta de 1,1 l/100 km in conditiile in care Sandero este mai usoara cu 47 kg decat Clio. Sa fie oare de vina aerodinamica? Greu de crezut.

Dacia nu a anuntat datele complete de performante pentru Sandero, dar stim ca viteza maxima va fi identica cu a vechii versiuni 1.6 MPI si anume 169 km/h. Suntem curiosi daca noul motor va accelera mai rapid sau nu.

Adaugă un comentariu