Noi prevederi din Codul Rutier: depășirea bicicliștilor și circulația trotinetelor electrice

E oficial, noile reguli cuprinse în HG 1075/2021 au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare. Noile prevederi din Codul Rutier stabilesc noua metodă corectă pentru depășirea bicicliștilor și a celor care circulă pe trotinetele electrice. Mai mult decât atât, hotărârea include un set de reguli stricte pe care trebuie să se respecte cei care vor să conducă o trotinetă electrică. Schimbările din Codul Rutier vin ca o urmare a solicitărilor făcute de mai multe asociații ce reprezintă interesele bicicliștilor. 

Până în prezent, șoferii erau obligați să păstreze o distanță de 1,5 metri în timpul depășirii față de bicicliști sau de cei care merg pe trotinetele electrice. Cum distanța nu putea fi estimată cu exactitate, autoritățile impun acum folosirea axului drumului ca punct de reper. Astfel, cei care doresc să depășească o bicicletă sau o trotinetă electrică trebuie să țină cont de următoarele aspecte ce țin de viteza de rulare a vehiculului care depășește.

Dacă vă deplasați cu o viteză mai mică de 50 km/h, trebuie să încălcați marcajul ce desparte benzile sau sensurile de mers în timpul depășirii, iar dacă rulați cu o viteză mai mare de 50 km/h, trebuie să depășiți marcajul rutier cu o jumătate de mașină. De asemenea, se stipulează că bicicliștii trebuie să circule cu precădere pe pistele special amenajate sau pe acostamentul drumului.

Șoferii care nu respectă aceste reguli vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 580-725 de lei. De asemenea, se pot alege cu permisul suspendat pentru o perioadă de 30 de zile. Amenzile se înăspresc dacă din depășirea periculoasă rezultă și un accident. În acest caz, amenda poate ajunge până la 1.160 de lei, iar permisul ar putea fi suspendat pentru 60 de zile.

Dar probabil cel mai important aspect al acestei hotărâri de guvern prevede reglementarea circulației trotinetelor electrice. Acestea pot fi conduse doar în aliniament pe drumurile publice, iar cei care doresc schimbarea de mers vor fi nevoiți să coboare și să se deplaseze pe lângă trotineta electrică. Măsura nu se aplică atunci când sunt utilizate pistele de biciclete.

Circulația trotinetelor electrice este permisă doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. În caz contrar, trotinetele electrice mai pot fi conduse doar pe sectoarele de drum care includ și o pistă pentru biciclete, indiferent de limita de viteză.

 

Reguli oficiale pentru utilizatorii trotinetelor electrice:

– este interzisă conducerea unei trotinete electrice de către persoanele cu vârsta mai mică de 14 ani;

– minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani sunt obligaţi să poarte casca de protecţie, însă sfatul poliţiştilor rutieri este de a fi purtată de toate categoriile de vârstă;

– pe timpul conducerii unei trotinete electrice este obligatoriu ca ambele mâini să se afle pe ghidon;

– se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice;

– este interzisă conducerea pe drumurile publice a unui astfel de vehicul de către persoane care se află sub influenţa băuturilor alcoolice;

– este interzisă circulaţia pe trotuar, cu excepţia cazului în care sunt amenajate piste pentru biciclete;

– folosiţi pista pentru biciclete – subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separată de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător destinată numai circulaţiei bicicletelor şi trotinetelor electrice;

– bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

De asemenea, autoritățile au făcut și următoarele prevederi ce au ca specific semnalizarea celor care se află pe trotinetele electrice:

“Conducătorii de trotinete electrice, atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers (cu excepţia cazului când circula pe o pista pentru biciclete), trebuie să coboare de pe acestea şi să respecte prevederile articolului 117 din cuprinsul aceluiaşi act normativ modificat, respectiv să efectueze următoarele semnale:

a) braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi;

b) braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta;

c) braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească;

d) Semnalele prevăzute la alin. (1) trebuie efectuate cu cel puţin 25 m înainte de efectuarea manevrelor.

Pentru desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a traficului rutier, recomandarea poliţiştilor rutieri adresată conducătorilor de trotinete electrice este ca atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers să respecte regulile care intră în sarcina pietonilor, astfel după coborârea de pe trotinetă să circule pe trotuar pe lângă aceasta şi să traverseze strada pe trecerile pentru pietoni sau în lipsa acestora, pe la colţul străzii'.

Sursa foto: Pexels, Audi

Sursă: tion.ro

Adaugă un comentariu