GTA: Constanța City – Fără permis, un fost pușcăriaș fuge de Poliție

Străzile Constanței au văzut recent de o urmărire ca în jocurile Grand Theft Auto! Eliberat condiționat din închisoare, șoferul din imagini conduce fără permis și cu numere de înmatriculare expirate. Când Poliția îi cere să tragă pe dreapta, bărbatul accelerează și începe un slalom uluitor printre mașini.

Scenele incredibile s-au petrecut vineri, 15 martie, în municipiul Constanța. Mai precis, la intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Portiței. În jurul orei 09:30, polițiștii au surprins șoferul unui Audi depășind pe linie continuă, fără să semnalizeze, apoi tăind fața altui autoturism care aștepta la trecerea de pietoni.

Agenții Secției 2 Poliție au activat semnalele luminoase și acustice, solicitându-i șoferului să tragă pe dreapta. În loc să se conformeze, bărbatul accelerează și efectuează un viraj, în speranța că i se va pierde urma. În continuare, slalomul său riscant conduce la avarierea a cinci mașini, dintre care două se aflau în mers.

Văzând că nu poate scăpa de polițiști, șoferul sare la un moment dat din mașină și încearcă să se distanțeze pe jos. În acel moment, oamenii legii au scos pistolul, conform declarațiilor făcute de IPJ Constanța: „Ajungând pe strada Izvor, conducătorul autoturismului a oprit şi a abandonat maşina, încercând să fugă. Poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia care, ajungând în dreptul unui imobil, a încercat să intre în curtea casei, moment în care, pentru ca nu a răspuns la somaţiile legale efectuate, unul dintre poliţişti a executat un foc de armă în plan vertical, nefiind înregistrate victime‘.

Fără permis și cu numerele de înmatriculare expirate

 

Citește și:

Parcarea laterală este complet reinventată prin acest truc spectaculos

ABS pe zăpadă – Diferența dintre a frâna CU ABS și FĂRĂ ABS

Examen auto – Cum obții permisul de conducere, pentru fiecare categorie în parte

O Dacie cu motor turbo și transmisie integrală mătură tot ce îi stă în cale

ABS, TSI, ESP – Ce înseamnă aceste prescurtări auto

 

Din fericire, teribilistul a fost capturat – un tânăr de 27 de ani, eliberat condiționat din închisoare la începutul anului. Polițiștii au descoperit că acesta nu avea permis de conducere și, mai mult decât atât, că circula cu numere de înmatriculare expirate încă din noiembrie 2018.

Înainte de a fi eliberat condiționat pe 28 ianuarie, tânărul fusese condamant la 5 ani cu executare. Justiția îl găsise vinovat de furt, constituire de grup infracțional organizat și conducere fără permis. Cercetat penal în stare de reținere, bărbatul așteaptă acum o nouă condamnare.

În continuare, să urmărim această scenă desprinsă din jocurile GTA:

Cetățenul perfect la 27 de ani, eliberat pe 28 ianuarie 2019 din închisoare, fără permis de conducere, nr de înmatriculare expirate din 2018.

Publicată de Atenție Poliția Iași pe Sâmbătă, 16 martie 2019

 

Sursa: adevarul.ro

Adaugă un comentariu