Ford Puma, al doilea SUV produs la Craiova, se prezintă oficial

Ford Puma, noul SUV produs de compania americană în cadrul uzinei de la Craiova, este dezvăluit oficial. Noul model din gama Ford este bazat pe platforma utilizată de Fiesta și dispune de cea mai mare capacitate de încărcare din segment.

Așa cum probabil știți deja, noul model nu este primul din repertoriul producătorului american care poartă denumirea de Puma. Prima versiune a modelului a fost un coupé sportiv în trei uși care s-a produs între 1997 și 2002 la uzina din Koln, Germania.

Cum modelele SUV se bucură de cea mai mare creștere pe piața auto, clienții Ford au cerut un model care să ofere o poziție înălțată de conducere alături de capacitatea de a transporta bagaje de dimensiuni mari. Evident, în acest segment tot mai puternic disputat este nevoie și de un design de lifestyle.

Noua Puma va fi oferită doar într-o configurație cu cinci uși, dar împrumută anumite elemente de design de la prima versiune. Cum era de așteptat, noua mașină ce va fi produsă în România beneficiază de noua filosofie de design inițiată de Ford.

Noul model prezintă o linie înclinată a plafonului și bosaje pronunțate ale aripilor. De asemenea, montantul A primește un design plutitor care are rolul de a accentua sportivitatea modelului produs la Craiova. Partea frontală integrează difuzoarele de aer care îmbunătățesc aerodinamica. Blocurile optice distinctive sunt oferite în două versiuni diferite, iar ambele utilizează tehnologia LED. Acestea oferă o semnătură luminoasă diferită în funcție de nivelul de echipare (Trend, Titanium sau ST Line).

Dimensiunile noului model sunt compacte (lungime: 4.186 mm, lățime: 1.805 mm, înălțime 1.537 mm), dar ascund un spațiu interior generos, mulțumită ampatamentului de 2.588 mm, dar și a ecartamentului de 1.562 mm. În același timp, portbagajul oferă o capacitate de 456 de litri și dispune de un extra spațiu de încărcare denumit Ford MegaBox.

MegaBox permite încărcarea unor obiecte lungi de până la 115 cm pe înălțime, fapt ce facilitează transportarea unor crose de golf sau a unor trolere de dimensiuni mari. De asemenea, cuva este lavabilă și dispune de un dop de scurgere, ceea ce înseamnă că poate fi spălată cu ușurință după utilizare.

O premieră pentru segmentul B este reprezentată de hayonul electric. De asemenea, hayonul incorporează o soluție inovatoare de incorporare a ruloului portbagajului. Pe lângă acesta, inginerii Ford au inclus opțiunea unor scaune cu funcție de masaj pentru zona lombară. De asemenea, scaunele au fost concepute cu huse detașabile. Acestea pot fi înlăturate și spălate, sau chiar schimbate cu unele de altă culoare.

Citește și:

ŢEPE URIAȘE cu maşini SECOND din Germania! Citeşte ca să nu plângi după BANI în arestul Poliţiei

CEA MAI TRISTĂ VESTE: Nu-l vom mai vedea vreodată pe Michael Schumacher!

Scene UIMITOARE: Operație pe inimă, pe marginea drumului pentru salvarea unui motociclist

Milioane de ŞOFERI fericiți! Se dă LEGE pentru ieftinirea benzinei! De când se aplică

Toţi ŞOFERII DE TIR trebuie să ştie: iată noul DISPOZITIV OBLIGATORIU din 15 iunie

 

Designul planșei de bord ne amintește de Fiesta, cu precizarea că aici avem un instrumentar digital configurabil cu diagonala de 12,3 inchi. Alături de acesta putem găsi unitatea media Sync 3 cu ecran tactil de 8 inchi și cu suport pentru Apple CarPlay și Android Auto. De asemenea, clienții își pot echipa autoturismul cu un sistem audio cu 10 difuzoare dezvoltat de Bowers & Wilkins, ce oferă o putere totală de 575 de wați.

Ford Puma vine cu cinci moduri separate de condus care modifică parametrii transmisiei și răspunsul pedalei de accelerație. Acestea sunt: Normal, Eco, Sport, Slippery și Trail.

În echiparea standard, noul model primește mai multe sisteme de siguranță, dintre care putem enumera asistența la păstrarea benzii de rulare cu revenire automata și cu detectare a marginii carosabilului dar și sistemul autonom de frânare de urgență.

Opțional, clienții SUV-ului produs la Craiova mai pot opta și pentru sistemul de monitorizare a unghiurilor moarte, Cross Traffic Alert, dar și pentru sistemul de cruise control adaptiv cu Stop & Go care include capacitatea de a vira automat pentru a evita un impact iminent. De asemenea, la bordul lui Puma se mai poate afla și sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație, dar și un sistem de avertizare care indică dacă șoferul rulează în sens invers al unul drum cu sens unic.

La bordul noii mașini își face loc și un nou sistem, Local Hazard Information, care funcționează asemenea aplicației Waze, anunțând șoferul cu privire la eventualele situații periculoase de pe șosea.

În ceea ce privește motorizările, Ford Puma primește propulsorul 1.0 EcoBoost în mai multe variante de putere. Versiunea de bază a motorului oferă o putere maximă de 95 de cai-putere și poate fi configurată numai alături de o transmisie manuală cu șase rapoarte.

A doua versiune oferă 125 CP și este oferită și alături de o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte (disponibilă din mai 2020).

Probabil cel mai interesant motor din ofertă este cel care oferă tehnologia mHEV. Sistemul mild-hybrid funcționează la 48 de volți și va fi disponibil în două variante de putere, de 125 și 155 de CP, versiuni ce vor utiliza tot motorul EcoBoost de un litru. În cazul motorizării hibride, transmisia va fi doar manuală, dar șoferul va observa o creștere a cuplului maxim cu până la 20 de procente față de propulsoarele standard. De asemenea, consumul mediu scade și se va situa în jurul valorii de 5,3 litri la suta de kilometri (WLTP).

Deocamdată, oficialii Ford au declarat că nu au planuri să introducă o variantă plug-in hybrid, dar nici una 100% electrică a lui Puma.

Pentru a fi posibilă construirea lui Ford Puma la Craiova, compania americană a investit aproximativ 200 de milioane de euro în uzină. Deocamdată, noul model va fi produs doar la fabrica din Craiova și va fi disponibil doar pentru piața europeană.

    Vali says:

    frumos nimic de zis dar cate stele a primit la testul EURONCAP de ce nu ziceti nimic?

Adaugă un comentariu