Formidabil exemplu de proiect interdisciplinar: Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept, o ambulanță montană excepțională.

Privim la Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept și nu putem să nu ne gândim: în țara cu cei mai numeroși și inconștienți „pantofari' de mare altitudine, oamenii de la Salvamont sunt departe de a primi așa ceva pentru a putea să intervină și mai eficient decât o fac acum în operațiunile de salvare de pe munte. Oricum, vehiculul nu a fost dezvoltat în România.

Totuși, este plăcut să aflăm că undeva, departe, acolo unde turismul montat este luat în serios atât de autorități, cât și de turiști, s-a născut Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept. Prin acest vehicul, Nissan intenționează să aducă punctele forte ale tehnologiei sale de tracțiune integrală e-4ORCE pe pârtiile de schi din Europa. Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept a fost modificat pe scară largă față de mașina de serie pentru a face față necesităților extreme legate de salvarea montană.

Modificările propuse de Nissan X-Trail Mountain Rescue includ înlocuirea roților cu subansambluri șenilate, oferind tracțiune sigură pe orice teren cu aderență compromisă, în timp ce scaunele din spate au fost îndepărtate pentru a permite instalarea unei tărgi și a unui loc pentru un medic.

În exterior, a fost adăugat un portbagaj de pavilion exexutat la comandă pentru a transporta o targă de evacuare și lopeți pentru zăpadă, nisip sau altceva care ar sta în calea mașinii. Sirenă, bară luminoasă cu semnale de urgență și lumini suplimentare puternice au fost, de asemenea, încorporate în plafonul și pe capota lui X-Trail.

Aripi mai late în față și în spate au fost integrate pentru a găzdui subansamblurile cu șenile, în timp ce în față, bara a fost modificată pentru integrarea unui troliu. Cârlige de remorcare ranforsate au foste adăugate la barele de protecție față și spate, în timp trepte de acces au fost montate lateral pentru a facilita urcarea la bord, Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept e cu 23 cm mai înalt decât versiunea de serie.

Dezvoltarea și construcția lui Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept a fost gândită pentru a valorifica sistemul avansat de tracțiune integrală e-4ORCE, în care sunt implicate două motoare electrice. Ceea ce diferențiază sistemul acesta de sistemele mecanice tradiționale este că poate reacționa la schimbarea condițiilor de aderență în 1/10.000 de secundă, de aproximativ 1000 de ori mai rapid decât un sistem tradițional de tracțiune integrală. Distribuția forței motrice la roți, în funcție de aderența disponibilă, este gestionată electronic.

Nissan X-Trail Mountain Rescue Concept va face obiectul unei campanii de promovare în cinci stațiuni de schi europene sub bannerul „Ride Responsibly'. Prototipul Nissan X-Trail Mountain Rescue va fi expus într-o cutie de sticlă lângă pârtie inclusiv în celebra stațiune de schi italiană Cervinia.

„Dezvoltarea lui Nissan X-Trail Mountain Rescue și a campaniei din jurul său este o modalitate îndrăzneață și inovatoare de a ajuta consumatorii să înțeleagă beneficiile sistemului de tracțiune integrală electrificată avansat Nissan e-4ORCE. Mii de pasionați de sporturi de iarnă trec prin cele cinci stații de schi. Mulți vor vedea și vor înțelege argumentele pe care X-Trail echipat cu e-4ORCE le oferă pe drum și dincolo de limitele acestuia.' a declarat Coralie Musy, Vicepreședinte Brand & Customer Experience, regiunea Nissan AMIEO (Africa, Orientul Mijlociu, India, Europa și Oceania). Ea a adăugat: „Pe lângă expunerea tehnologiei avansate Nissan, campania are și un scop mai larg, care este de a încuraja un comportament responsabil în rândul comunității pasionaților de sporturi de iarnă. Nissan lasă în urmă limitele curente – atât în utilizarea tehnologiei, cât și în rolul pe care îl joacă în societate'.

Adaugă un comentariu

Articole similare