HTC + Android = Magic

Inca de la deblocarea tastaturii terminalului, iti dai seama ca ai in mana un alt fel de telefon. Cu comenzi, functii si design al meniului pe care nu le-ai mai intalnit pana acum. Este normal, vorbim despre Android.

Magic este un terminal construit solid, cu finisari si materiale de calitate, asa cum deja ne-a obisnuit HTC.

Dar dincolo de aceste aspecte, noul soft de operare pentru terminale mobile, Android, promite. Dezvoltat de catre Google, Android se regaseste deja pe cateva terminale si tendinta este favorabila pentru Android. De curand, Android a ajuns la versiunea 2.0 care a fost lansata pe terminalul Droid de la Motorola.

Revenind la HTC Magic, trebuie spus ca inca de la inceput am apreciat calitatea ecranului tactil si sunetul. La primele butonari ai nevoie de ceva timp de acomodare iar functiile meniului par prea simple. Cu timpul, realizezi ca iti ofera tot ce vrei si exact cat ai nevoie si ca il poti cataloga ca fiind un gadget atat util, cat si trendy.

In spatele meniului regasim aplicatii pentru e-mail, gmail, navigare web, messenger etc, majoritatea concepute si patentate de catre Google.

Butonarile ulterioare ale terminalului scot in evidenta faptul ca nu este posibila transmiterea de fisiere prin Bluetooth, stergerea doar a unui singur numar de telefon dintre cele apelate si nici utilizarea numerelor de telefon de pe SIM, fiind obligatorie copierea acestora in memoria telefonului.

Numai ca, aceste probleme pot fi rezolvate, unele in parte, prin download-ul unor aplicatii disponibile fie gratuit, fie cu bani (Google Market). Printre acestea, si o aplicatie gen „explorer” care te ajuta sa vezi fisierele din telefon si de pe card.

HTC Magic este un telefon foarte util, simplu de utilizat dupa acomodare, gratie softului de operare Android.

Adaugă un comentariu