Noua Mazda3 echipată cu motorul Skyactiv-X este disponibilă în România

Primele modele Mazda3 dotate cu motorul Skyactiv-X pe benzină au sosit în România. Clienții pot să testeze cea mai nouă tehnologie în materie de motoare cu combustie internă la partenerii Mazda din toată țara.

Primul motor de serie din lume, care folosește tehnologia unică Mazda de aprindere prin compresie controlată cu scânteie (Spark Plug Controlled Compression Ignition – SPCCI), are o capacitate de 2 litri și 180CP la 6.000 de rotații/minut. Unitatea oferă un cuplu de 224Nm  de la 3.000 de rpm.

Skyactiv-X este primul motor de serie de acest tip din lume, alimentat cu benzină, care combină aprinderea cu scânteie, specifică unui motor pe benzină, cu aprinderea prin compresie, specifică unuia diesel.

Noua Mazda3 Skyactiv-X este echipată cu tehnologia Mazda M Hybrid, ca dotare standard. Sistemul inteligent de 24V reduce consumul de combustibil, crește autonomia și scade nivelul emisiilor prin refolosirea energiei recuperate în timpul decelerării, pentru a alimenta un motor electric ce asistă motorul de bază.

Noua Mazda3 Skyactiv-X este disponibilă atât pentru versiunea hatchbak, cât și pentru sedan, în combinație cu transmisia manuală Skyactiv-MT sau automată Skyactiv-Drive, ambele cu șase rapoarte. Sistemul Mazda i-Activ de tracțiune integrală este disponibil opțional pentru noua Mazda3 Skyactiv-X hatchback.

Noua Mazda3 echipată cu motorul Skyactiv-X poate fi comandă  în România cu un preț de pornire de 23.090 euro (TVA inclus).

 

Adaugă un comentariu