Opel Insignia Sports Tourer poartă haine de pompier

Opel Insignia Sports Tourer a intrat în serviciul pompierilor din Germania. Exemplarul este expus în cadrul RETTmobil din Fulda, Germania și împarte aceeași scenă cu un Vivaro îmbrăcat tot în hainele pompierilor.

Sub capota acestei versiuni se află motorul de 2,0 litri de 260 CP și 400 Nm. Cu asemenea resurse, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 7,5 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 245 km/h. Totodată, acest exemplar Opel Insignia Sports Tourer vine cu un sistem de tracțiune integrală, dar și cu o cutie automată cu opt rapoarte.

Din punct de vedere estetic, modelul a primit haine specifice și lumini speciale. La interior, există un centru de comandă, dar și un sistem radio amplasat în locul roții de rezervă.

Materialul complet dedicat noii generații Opel Insignia îl găsiți aici.

Adaugă un comentariu