Opel va fabrica în Spania primul model full electric

Opel va fabrica în fabrica din Zaragoza primul model full electric. Este vorba despre modelul Corsa care va intra în producţie în anul 2020.

Noua generaţie Opel Corsa va fi fabricată în Spania la fabrica din Zaragoza începând cu anul viitor. Compania a mai anunţat că primul model Opel full electric va fi noul Corsa.

“Acesta este un important pas înainte pentru uzina din Zaragoza și marchează începutul unei noi ere” a declarat CEO-ul Opel, Michael Lohscheller.

Opel produce modelul Corsa la fabrica din Spania din anul 1982. De pe liniile de producţie de la Zaragosa ies şi modelele Opel Mokka X, Opel Crossland X şi Citroën C3 Aircross.

Opel, divizia europeană a General Motors, a fost cumpărată de grupul francez PSA.

Adaugă un comentariu