Toyota Yaris Cross: așa arată cel mai mic și mai simpatic SUV din gama niponilor

Toyota a prezentat în premieră Yaris Cross, un model înfrățit cu Yaris, oferit cu versiune integrală și sistem de propulsie hibrid.

Citește și:

Coronavirus: unde poți merge cu mașina, ce completezi în declarație, ce faci cu permisul expirat

Un tren a spulberat o mașină în județul Buzău. Ce a urmat a surprins autoritățile

Golf pierde titlul de bestseller VW. Iată noua vedetă în vânzări de la Volkswagen

Toyota a prezentat primele imagini și informații cu cel mai nou membru al familiei Yaris: Cross Hybrid.

Spre deosebire de versiunea hatchback, Yaris Cross este cu 240 mm mai lung (4.180 mm), cu 20 mm mai lat (1.765 mm) și cu 90 mm mai înalt (1.560 mm). În schimb, noul produs al platformei TNGA-B are același ampatament ca Yaris: 2.560 mm. Spre deosebire de hatchback, este cu 30 mm mai înalt.

Informații despre tehnologia sau echipările lui Yaris Cross nu au fost încă dezvăluite, însă probabil că mini-SUV-ul Toyota împarte frățește cu Yaris aceste atribute. Știm însă de pe acum că Yaris Cross va putea fi comandat cu jante de 18 inci și cu vopseaua Brass Gold, cea care îmbracă modelul din imaginile de mai sus.

Sub capotă, Yaris Cross împrumută ansamblul propulsor hibrid de pe Yaris, adică o unitate de 1,5 cilindri, cu 116 CP — resurse care vor fi livrate tuturor celor patru roți printr-un sistem de tracțiune integrală, spune Toyota. O versiune cu tracțiune față va fi de asemenea disponibilă.

Noul Yaris Cross va debuta comercial în vara anului viitor. Toyota are în plan o producție de până la 15.000 de unități pe an; modelul va fi asamblat în Valenciennes, Franța.

Adaugă un comentariu