Cod Rutier 2021: noi propuneri de restricții pentru pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete

Codul Rutier ar putea fi modificat din nou în urma unor propuneri legislative care a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul de Interne.

Modificările propuse vizează în principal pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete. Cea din urmă ne aduce o reglementare mult așteptată în ceea ce privește circulația cu trotinete. Legiferarea acestor mijloace de transport alternative era necesară pentru a aduce clarificări așteptate de toți participanții la trafic și posibilitate de a-i amenda pe cei care încalcă legea folosind un asemenea vehicul.

Cu alte cuvinte, pentru ca riscurile la care se supun toți utilizatorii drumurilor publice să fie reduse, erau necesare asemenea modificări care să adapteze Codul Rutier la necesitățile și cerințele anului 2021. Odată cu aceste propuneri de modificare, au apărut și discuții în spațiul public privind formularea unor amendamente.

Record istoric: A pedalat cu 280 km/h pe bicicletă

Spre exemplu, articolul 99 din OUG 195/2002 ar urma să fie modificat în cadrul acestei propuneri pentru a specifica o viteză maximă de 30 km/h pentru conducătorii de biciclete. Nu este clar dacă Poliția Rutieră plănuiește să folosească echipajele care au un echipament radar pentru a depista bicicliștii vitezomani și cum îi vor sancționa pe aceștia și, mai ales, ce vor face în cazul abaterilor repetate. Internauții din România se întreabă, de exemplu, cum vor proceda polițiștii dacă vor avea întâlniri repetate cu bicicliști vitezomani – ce permis de conducere le vor retrage acestora?

Studiu: șoferii sunt cu 4 kilograme mai grei decât bicicliștii

Alte modificări propuse OUG 195/2002 implică asimilarea multor condiții tehnice ale bicicletelor pentru trotinetele electrice. Cu toate acestea, trotinetele electrice nu au prin construcție un scaun pentru conducătorul acestora și multe pot fi folosite fără ca utilizatorul să fie așezat, ceea ce nu le face similarele cu bicicletele, deși se pare că vor fi similare din punct de vedere legal.

Românii și mersul pe bicicletă – De ce ne ferim să circulăm pe două roți?

În ceea ce privește pietonii, cei care au realizat această propunere de modificare a Codului Rutier doresc să le interzică pietonilor să folosească telefonul mobil sau căștile în timpul traversării drumurilor publice. Implementarea acestei măsuri are rolul de a permite amendarea pietonilor care traversează fără să se asigure – lucru care ar putea fi constatat de un agent de la Poliția Rutieră prin faptul că pietonul are telefonul mobil în mână și îi privește ecranul în timp ce traversează în loc să fie atent la traversare și să se asigure că poate să facă asta fără să fie un pericol pentru el sau pentru ceilalți participanți la trafic.

Pentru ca aceste modificări propuse să intre în vigoare, va fi necesară încheierea perioadei de dezbatere publică, aprobarea proiectului de modificare a OUG 195/2002 și publicarea noutăților în Monitorul Oficial.

Ești pieton dependent de smartphone? A fost găsită soluția pentru ca tu să nu mori călcat de mașină

Până atunci, vă sfătuim cu căldură și prietenie să vă asigurați cu atenție înainte să traversați strada și să reduceți volumul căștilor pe care le purtați înainte de a traversa strada. Rețineți că sunteți singurii responsabili pentru propria siguranță și că regretele nu vă vor face bine dacă veți fi accidentat de un autovehicul.

Cod Rutier 2020: Un nou semn distinctiv va trebui respectat de conducătorii auto

Puteți găsi în link-ul de mai jos textul propunerii de modificare a Codului Rutier. Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 20 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (14.04.2021), pe adresa de e-mail [email protected]

Via MAI

Adaugă un comentariu