Răutăcisme a la Marchionne: Oamenii cumpără Lamborghini pentru că nu pot pune mâna pe un Ferrari

Sergio Marchionne nu se ascunde niciodată. Omul care conduce Ferrari a ieșit cu o serie de declarații extrem de interesante. Într-un interviu acordat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, Marchionne a vorbit despre producția Ferrari, dar și despre Lamborghini.

Conform CEO-ului Căluțului Cabrat, brandul o duce bine, dar clienții sunt nevoiți să aștepte enorm pentru mașinile pe care le-au comandat. Există situații în care lista de așteptare a ajuns deja în 2018.

Când vine vorba de Lamborghini, Marchionne este răutăcios. “Îl respect pe Stefano Domenicali, dar multă lume își cumpără un Lamborghini pentru că nu pot pune mâna pe un Ferrari”, a declarat oficialul Căluțului Cabrat.

În ceea ce privește planurile de viitor, șeful Ferrari spune că încă există Segmente neexplorate în piață. “Analizăm diverse posibilități, dar nu vom produce o mașină pe care piața nu o cere”, a declarat oficialul Ferrari.

Via | Car

Adaugă un comentariu