Restricţii de circulaţie vineri şi sâmbătă pentru vehiculele mari pe două drumuri de maximă importanţă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricţii de circulaţie pentru zilele de vineri şi sâmbătă, pe Autostrada Soarelui şi pe Valea Oltului, pentru vehiculele mari.

Astfel, pe A2, între Bucureşti şi Constanţa (intersecţia A2 cu A4), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone vineri între orele 16:00 şi 22:00, precum şi sâmbătă, între orele 6:00 şi 22:00, pe ambele sensuri, informează CNAIR, potrivit Agerpres.

De asemenea, pe DN7, între Piteşti şi Veştem, nu au voie să circule vehiculele mai grele de 7,5 tone vineri şi sâmbătă, în aceleaşi intervale orare.

Nici pe DN 39, între Agigea şi Mangalia, nu pot circula maşinile mai grele de 7,5 tone, în aceeaşi perioadă de timp. Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, avertizează CNAIR.

Restricții de circulație şi în București, vineri, 31 mai 2019. Papa Francisc sosește în România pentru o vizită oficială ce se va încheia pe 2 iunie. Prima destinație a Suveranului Pontif este Capitală, iar autoritățile locale vor impune restricții de circulație dure pentru șoferi, cu această ocazie.

Adaugă un comentariu