Salonul Auto Bucureşti & Accesorii îşi va deschide porţile pe 4 noiembrie

Aflat la cea de a XV-a ediţie şi împlinind 24 de ani de la inaugurare, Salonul Auto Bucureşti & Accesorii va fi organizat prin intermediul unui parteneriat cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi pentru ediţia din anul 2017.

Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2017 va avea loc în perioada 2 – 12 Noiembrie în pavilioanele nou construite din cadrul complexului Romexpo amplasat în Bucureşti. Salonul se va desfăşura în peste 28.000 mp zonă expunere interioară şi peste 15.000 mp zonă expunere exterioară.

Salonul Auto Bucureşti & Accesorii – peste 300 de modele auto vor fi expuse

Peste 300 de modele auto vor fi expuse la Salonul Auto Bucureşti iar în zona destinata pieselor, accesoriilor, echipamentelor auto şi societăţilor de leasing vor fi prezente peste 1500 de branduri. La SAB & Accesorii 2017 vor fi prezente automobile venite direct de la Frankfurt, premiere nationale si cele mai noi modele auto de la: Abarth, Alfa Romeo, Citroën, Fiat, Ford, Hyundai, Honda, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nissan, Seat, Skoda, Suzuki, Toyota, Volvo

Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2017 este deschis pentru public de sâmbătă 4 noiembrie până sâmbătă 11 noiembrie între orele 10.00 – 20.00 şi duminică 12 Noiembrie între orele 10.00 – 18.00. Preţul unui bilet este de 30 lei.

Cum ajungi la Salonul Auto Bucureşti & Accesorii

Vezi aici cum a fost la Salonul Auto București și Accesorii ediţia 2016

Adaugă un comentariu