Senzational: Dacia mini de 5000 de euro

Dacia a gasit reteta de succes pentru a construi un Dacia mini de 5000 de euro: o colaborare cu partenerul Lada in Rusia.

 

Dacia este cea mai de succes marca din Europa. Filiala lui Renault a vandut in 2013 429.540 masini, cu 19,3% mai mult decat in 2012, in conditiile in care principalele piete – Europa sI Eurasia – au scazut cu 1,7, respectiv 3%. |nsa Dacia nu se opreste aici si continua ofensiva de modele, chiar daca anul acesta nu va aparea niciun model complet nou. Planurile unei Dacia mini revin din nou in actualitate dupa zvonurile de la finalul lui 2011. Atunci, cei de la Dacia declarau ca stiu cum sa construiasca un astfel de model dar este greu sa il produca mai ieftin decat Sandero, ca sa aiba sens economic un astfel de model de clasa mini.

Se pare ca Dacia a gasit reteta financiara de succes: sa construiasca acest model nu in Romania sau Maroc ci la partenerul Lada din Rusia, unde exista capacitate de productie libera si forta de munca este ieftina. Dacia Mini ar urma sa coste 5000 euro in Europa, dotarea standard incluzand ESP, ABS si doua airbaguri.

In prezent, cea mai ieftina Dacie este Logan 1.2 Acces de 75 CP, oferita la un pret de lista de 6.890 euro (Sandero cu acelasi motor costa 7.090 euro). Astfel, Dacia mini ar fi cu 1890 euro, respectiv 2.090 euro mai ieftina decat Logan/Sandero.

Dacia mini va utiliza platforma lui Logan/Sandero, care permite si realizarea unor masini de clasa mini de minim 3,60 metri lungime. Ca si alte modele Dacia, si cel mai mic model Dacia va oferi mai mult spatiu decat concurenta.

Revenirea Dacia la ideea de a construi un mini vine pe fondul boom-ului clasei mini. Suzuki vine cu noul Celerio, construit in India, PSA-Toyota au prezentat noua generatie 108/C1/Aygo, iar Nissan va revitaliza brandul Datsun pentru o gama low-cost care va incepe cu modelul Go.

 

 

 

taguri
Adaugă un comentariu