Toyota Yaris are un nou motor pe benzină supereficient

Toyota Yaris a primit o actualizare binemeritată, iar un punct important al acesteia îl constituie lansarea unei noi familii de motoare pe benzină ultraeficiente. 

Toyota semnalizează sfârșitul epocii „downsizing’, prin înlocuirea motorului pe benzină de 1,33 litri cu unul cu o cilindree mai mare, de 1,5 litri. Acesta a fost dezvoltat special pentru a se încadra în noile norme de măsurarea a emisiilor, care vor intra în vigoare din septembrie. Noul motor dezvoltă o putere mai mare (115 CP față de 99 CP), dar are un consum semnificativ mai mic, și asta fără să folosească supraalimentarea.

O particularitate a noului motor Toyota, care face parte din familia ESTEC (Economy with Superior Thermal Combustion), o denumire complicat„ care ascunde o particularitate interesantă. Noul motor de 1,5 litri, ca și celelalte care vor fi lansate în viitor în aceeași familie, pot trece rapid de la ciclul de funcționare Atkinson, ultraeficient, la cel Otto, optimizat pentru performanțe.

Noua familie de motoare oferă un nivel impresionant de eficiență, de până la 40%, pe care numai motoarele diesel moderne îl puteau atinge până acum. În cazul unității de 1,5 litri de pe Yaris, eficiența este de 38,5%. Asta face ca, deși performanțele au crescut, consumul de combustibil să scadă cu aproximativ 12% (potrivit actualelor măsurători NEDC).

Adaugă un comentariu